Guvern: Respectăm decizia CC privind referendumul, Parlamentul trebuie să pună în acord legislația

Publicat: 10 07. 2012, 16:02
Actualizat: 10 07. 2012, 16:02

Guvernul anunță că va respecta decizia Curții Constituționale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislația privind referendumul cu decizia luată de Curte.

„Guvernul consideră firească decizia Curții Constituționale în cazul Legii referendumului și se angajează la respectarea acesteia. Guvernul consideră că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislația privind referendumul cu decizia luată astăzi de Curtea Constituțională”, se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Curtea Constituțională a decis, marți, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 71 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituțională, marți, argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Guvern și nu a inițiativei legislative asupra căreia s-a pronunțat CCR.

Dușa a sublinit că, în ședința de marți, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei inițiative legislative care reglementează referendumul, aparținând a doi parlamentari, și care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

El a menționat că, prin decizia luată în cazul acestei inițiative legisaltive – respectiv de constatare a constituționalității – Curtea Constituțională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.

Dușa a arătat că, după această decizie a Curții, inițiativa legislativă urmează a fi trimisă la promulgare, ea nefiind lege.

În consecință, potrivit lui Dușa, referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu se va desfășura în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului care reglementează acest domeniu.

Dușa a menționat că textul Ordonanței concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfășurat în aceleași condiții stipulate acum de Ordonanță.