Guvernul, obligat de instanță să organizeze alegeri anticipate la CJ Cluj; decizia nu e definitivă

Publicat: 03 04. 2015, 17:54

Potrivit reprezentanților Curții de Apel Cluj, instanța a admis acțiunea Partidului Național Liberal – Filiala Cluj prin care a cerut Guvernului organizarea de alegeri anticipate pentru șefia Consiliului Județean (CJ), sentința nefiind definitivă.

„Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj în ședința publică de astăzi (vineri-n.r.), în cauza privind pe reclamantul Partidul Național Liberal Cluj și pârâtul Guvernul României, prin prim-ministrul Victor Ponta, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamant și în consecință a fost obligat pârâtul să efectueze operațiunile prevăzute de lege în vederea stabilirii datei desfășurării alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Sentința poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancțiunea nulității”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Cluj.

Copreședintele PNL Cluj, Mihai Seplecan, cel care a intentat proces Guvernului și care vrea să candideze pentru funcția de președinte al CJ Cluj, a declarat pentru MEDIAFAX că se așteaptă ca reprezentanții Executivului să atace soluția judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, dar speră ca „acest proces să nu se întindă până după vacanța judecătorească”.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj pentru promptitudinea de care au dat dovadă, vreau să le mulțumesc și în numele tuturor cetățenilor județului Cluj pentru faptul că au înțeles că în momentul de față la nivelul Consiliului Județean Cluj există o instabilitate. Mă aștept ca cei de la Guvern să facă recurs la această decizie și să încerce să întindă cât mai mult acest termen, eu sper însă că judecătorii de la Înalta Curte să fie la fel de prompți ca judecătorii de la Cluj și să judece acest proces cu celeritate, să nu se întindă până după vacanța judecătorească”, a declarat Mihai Seplecan.

Procesul intentat de PNL Cluj Guvernului s-a judecat, miercuri, la Curtea de Apel Cluj, Executivul nefiind reprezentat legal de vreun avocat, ci trimițând o întâmpinare în care explică că la Cluj nu au fost organizate alegeri anticipate pentru funcția de președinte al CJ Cluj, pentru a nu irosi „nejustificat bani de la bugetul de stat”.

În ianuarie, Mihai Seplecan a depus, la Parchetul instanței supreme, o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva premierului Victor Ponta, pentru că nu organizează alegeri parțiale la președinția Consiliul Județean Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu.

Funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj a rămas vacantă în 6 octombrie 2014, când prefectul județului, Gheorghe Ioan Vușcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv în 29 mai 2014 alături de oamenii de afaceri Vasile Pogăcean și Ioan Bene, pentru fapte de corupție, iar în 23 iunie a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnatură privată și complicitate la spălare de bani. .

În prezent, CJ Cluj este condus de vicepreședintele cu atribuții de președinte Vakar Istvan (UDMR).