Guvernul Ponta, prima ședință. „Măi, Eduard, n-ați avut bani de aer condiționat?”

Publicat: 02 05. 2012, 20:40
Actualizat: 02 05. 2012, 20:53

Premierul desemnat, Victor Ponta, și miniștrii nominalizați să facă parte din noul guvern s-au întâlnit la sediul USL de lângă Arcul de Triumf. „Back to work”, au fost primele cuvinte rostite de premierul desemnat la începutul reuniunii. După aceea a glumit cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu. „Daniel, m-ai speriat când am văzut că nu ai ajuns”, i-a spus Ponta ministrului. Înainte de începerea ședinței i s-a plâns secretarului general al PNL, Eduard Hellvig, de căldura din sală. „Nu ați avut bani de aer condiționat?”, i-a spus Ponta liberalului.

Victor Ponta a ținut să precizeze că nu este vorba de o ședință de Guvern, ci doar despre o întâlnire preliminară înainte de primirea votului de învestitură în Parlament.

„Este o reuniune absolut necesară cu cei pe care i-am propus să facă parte din guvern. Fiecare trebuie să prezinte rapid o sinteză a programului sectorial. Florin Georgescu și ceilalți miniștri desemnți pentru discuțile cu FMI trebuie să înceapă discuțiile tehnice”, a spus premierul desemnat.

El a ținut să explice și care este situația miniștrilor cu probleme: Corina Dumitrescu – Ministerul Educației, Mircea Diaconu – Ministerul Culturii și Victor Alistar – ministru delegat pentru strategii guvernamentale, transparență decizională și relația cu societatea civilă.

„Doamna Corina Dumitrescu, dacă va fi desemnată luni ministru, va demisiona marți din funcția de rector și membru al CSM. Nu este incompatibilă înainte , ci după ce va fi ministru. Domnul Diaconu știu că are o acțiune în instanță. Aștept decizia instanței și dacă instanța va confirma decizia ANI normal că va trebuie să plece din Guvern, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru pentru că la drept chiar mă pricep a fost o interpretare absolut greșită, chiar cred că domnul Diaconu este compatibil. În ceea ce-l privește pe domnul Alistar o să mă uit pe acte și o să decidem”, a precizat Victor Ponta.

Premierul desemnat a adăugat că astăzi și-a asigurat majoritatea în Parlament prin semnarea Protocoalelor cu UNPR și grupul minorităților naționale. Ponta a spus că va discuta și cu UDMR chiar dacă are majoritatea în Parlament și în Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.