Haos în Parlament după alegeri! Sorin Grindeanu exclude o alianță PSD – AUR! Cine face Guvernul?

Publicat: 07 12. 2020, 17:39
Sursa FOTO: youtube.com

Poziția PSD este clară: nici vorbă de alianță a social-democraților cu AUR! Cel puțin aceasta este poziția exprimată de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, care a declarat că, din punctul său de vedere, „există puţine şanse, spre zero” pentru o înţelegere PSD – AUR.

Totuși, fostul premier din vremea lui Liviu Dragnea dă de înțeles că poziția finală va fi luată Consiliul Politic Naţional al PSD, subiectul AUR nefiind unul definitiv închis.

PSD – AUR, o iubire imposibilă

A fost o surpriză – şi nu cred că doar pentru PSD – faptul că această nouă formaţiune politică a făcut pragul electoral de 5%. N-am avut foarte multe date niciunii dintre noi despre formaţiunea respectivă. Dar, la ceea ce avem acum, există şanse foarte puţine, spre zero, să ne aliem cu un asemenea partid, pentru că excesele pe care le-am văzut şi care nu se înscriu pe o linie europeană nu sunt în concordanţă cu linia PSD. Dar nu e o decizie, e o părere personală, şi nu e o decizie care e închisă, luată de către PSD”, a declarat Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD.

El a arătat că decizia finală va fi luată în Consiliul Politic Naţional, care va avea loc în perioada următoare, după ce va exista o imagine completă a formaţiunilor reprezentate în Parlament.

Sorin Grindeanu, categoric: PSD va da premierul României!

PSD îi forțează mâna lui Klaus Iohannis și anunță că nu renunță la visul de a da premierul României. După ce au câștigat alegerile parlamentare, social-democrații trag să formeze viitorul guvern.

Propunerea noastră de premier va fi decisă în Consiliul Politic Naţional, odată cu terminarea numărării voturilor, când vom vedea fiecare partid câte mandate are, cine nu intră, cine intră în Parlament. În acel moment, putem să spunem şi cu cine ne aliem şi ceea ce vom face pentru a ne menţine sau a face acea majoritate şi a ne păstra ce am obţinut prin votul românilor”, a spus Grindeanu, care anunță că ședința va avea loc miercuri, 9 decembrie.

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu îi reamintește lui Klaus Iohannis cum în aprilie 2020 acuza UDMR și PSD că plănuiesc să fure Ardealul, iar acum caută sprijinul formațiunii lui Kelemen Hunor. „Eu sunt curios de altceva. «Jo napot kivanok PSD». În 29 aprilie 2020, aveam acea conferinţă de presă care a făcut furori nu doar în România, ci şi în întreaga Europă, în care UDMR era acuzată atunci că în cârdăşie cu PSD cumpără Ardealul şi noi îl vindem. Ce s-a întâmplat între timp? Cred că preşedintele Iohannis va trebui să răspundă la aceste întrebări. Când a minţit? Atunci sau acum, când se gândeşte să facă o majoritate?”, a spus Grindeanu.