PSD a convocat miercuri, la ora 12:00, o ședință în format online a Biroului Politic Național (BPN), în care conducerea partidului urmează să stabilească mandatul pentru negocierile cu PNL și UDMR pentru formarea noului Guvern.
UPDATE 12:20: A început ședința Biroului Permanent Național al PSD. Liderii social-democrați vor discuta mandatul pentru negocierile privind viitorul pact politic de susținere a guvernării. Între timp, discuția dintre liderii PNL, USR și UDMR s-a încehiat.
UPDATE 11:45: Potrivit surselor politice, președintele Nicușor Dan ar urma să facă desemnarea premierului vineri. În aceeași zi ar urma să aibă loc și audierile miniștrilor și votul de învestitură în Parlament. Alte surse spun că vineri va avea loc doar desemnarea prim-ministrului, iar audierile și votul ar urma să aibă loc duminică.
UPDATE 11:20: Președintele PNL, Ilie Bolojan, are o întâlnire la Guvern cu liderii USR și UDMR, Dominic Fritz, respectiv Kelemen Hunor, potrivit unor surse politice.
Potrivit surselor politice, discuțiile au loc după consultările de marți de la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan a discutat cu partidele parlamentare, însă nu a desemnat un candidat pentru funcția de premier. În schimb, șeful statului le-a cerut formațiunilor politice să identifice o formulă de guvernare capabilă să obțină sprijin parlamentar.

„Opțiunea care pare să prindă contur este cea a unui guvern politic minoritar, care s-ar baza pe un acord de sprijin parlamentar preconvenit. Prin urmare, invit partidele parlamentare să înceapă discuții pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să-mi facă propuneri pentru formula unui guvern minoritar, susținut în conformitate cu acest acord”, a scris președintele României după consultări.
Potrivit surselor politice, astăzi sunt programate discuții între partide, iar scenariul care pare să se contureze este cel al unui guvern minoritar PSD, susținutr printr-un acord politic de celelalte formațiuni parlamentare. Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a transmis după consultări că PSD este dispus să își asume guvernarea, însă a subliniat că partidul nu va vota un Guvern din care nu face parte.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fsorin-grindeanu.jpg)
„PSD l-a anunțat astăzi pe președinte că este gata sau își asume guvernarea. Acest lucru l-am spus și la întâlnirile anterioare. Așteptăm finalul acestor consultări, iar PSD este gata să formeze un guvern pe care, urmare a acestor discuții pe care președintele le va avea, ne-am dori să intre cât mai rapid în funcție”, a spus Sorin Grindeanu după negocierile de la Cotroceni.
Potrivit surselor Gândul, președintele Nicușor Dan urmează să încredințele Partidului Social Democrat mandatul de premier. Sunt luate în calcul două nume, Sorin Grindeanu și Alexandru Rogobete. Conform surselor citate, urmează să fie propus un guvern monocolor, doar cu psd-iști. AUR este exclus din toate calculele politice.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fnicusor-rogobete-grindeanu-jpg-1280x720.jpeg)
Nicușor Dan urmează să plece în Polonia, la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, care va avea loc joi și vineri la Gdansk, astfel că președintele ar intenționa să facă nominalizarea înainte de plecare, pentru ca toate procedurile să se finalizeze până se întoarce, iar noul Executiv să meargă la vot în Parlament. Planul ar fi ca Guvernul să treacă în Legislativ cu voturile UDMR și PNL, iar astfel președintele să își țină promisiunea ca România să aibă un guvern proocidental.
De partea cealaltă, PNL a anunțat, prin șeful partidului, Ilie Bolojan, că este de acord să susțină PSD, însă doar în baza unui acord politic clar, care să includă reforme și angajamente ferme. Totuși, liberalii nu intenționează să intre la guvernare împreună cu PSD, ci doar să ofere sprijin parlamentar pentru asigurarea unei majorități necesare învestirii Executivului.
„O spunem cu toată responsabiliattea: România are nevoie de un guvern. De aceea am pus pe masă două variante. Pentru învestirea Guvernului, nu pentru a asigura o majoritate permanentă”, a transmis deputatul Ionel Bogdan după ședința Biroului Politic Național a PNL.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fionel-bogdan-1024x950-1.webp)
La finalul ședinței, Ionel Bogdan a spus că PNL a pus pe masă două variante pentru depășirea blocajului politic: un guvern format din PNL, USR și UDMR sau un guvern minoritar PSD, susținut printr-un acord politic.
„În continuare susținem că sunt două variante de lucru pentru ca un guvern să fie învestit: un guvern PNL-USR-UDMR, pentru care președintele Ilie Bolojan se ca consultă cu partenerii din USR și UDMR, să găsim o variantă de premier care să fie agreată de cele partide și o variantă în care majoritatea va vota învestirea unui guvern PSD”.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a transmis marți seară, că un guvern minoritar PSD pare să fie singura variantă realistă în acest moment. Acesta a precizat că UDMR nu pune condiții pentru a vota un guvern format de PSD.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2F8128903-mediafax_foto-alexandru_nechez-1280x853.jpg)
Presedintele UDMR, Kelemen Huno (FOTO – ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO)
„Am văzut și declarațiile liderilor PSD care spun că ei nu susțin un guvern din care nu fac parte, și nu susțin guvernul minoritar PNL-USR-UDMR, deci rămâne deocamdată singura variantă să încercăm un acord parlamentar pentru un guvern PSD monocolor curat ca lacrima”.
În schimb, USR a anunțat că nu va vota un Executiv din care face parte PSD. Partidul cere formarea unui Guvern doar din PNL, USR și UDMR, variantă care însă nu pare să aibă susținerea necesară pentru a trece de Parlament. De asemenea, surse politice spun că USR va face o ședință la ora 17:00 în care să poarte discuții pentru conturarea unei coaliții.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F8114456-mediafax_foto-emanuel_titus_iliesi-1280x853.jpg)