„Informațiile de la instituții ale statului” care au blocat jurământul lui Vâlcov. Băsescu: Le-a primit Ponta. Mi-a răspuns evaziv, am interpretat-o ca o eschivă”

Publicat: 28 08. 2014, 07:59
Actualizat: 18 03. 2015, 22:02

Darius Vâlcov rămâne, deocamdată, ministru doar pe hârtie. Ceremonia de depunere a jurământului, obligatorie înainte de preluarea portofoliului de la predecesorul său, Liviu Voinea, se amână fără o dată precisă, ca urmare a unei decizii de ultimă oră a președintelui Traian Băsescu.

Șeful statului s-a răzgândit în privința învestirii lui Vâlcov ca ministru delegat pentru buget după ce Guvernul a anunțat Președinția, cu 10 minute înainte de ora 18.00, că premierul Victor Ponta nu mai poate ajunge. „Prin anularea prezenței la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, domnul președinte Traian Băsescu înțelege că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susțină propunerea domnului Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcția de ministru delegat pentru Buget”, a fost interpretarea dată de Băsescu absenței lui Ponta.

„E un lucru neserios. Nu am stat să citesc ziarul sau să beau cafea. O să solicităm un alt moment. Dacă îi e atât de drag să merg la studioul de cinemtografie Cotroceni, o să merg”, a declarat Victor Ponta, precizând că nu era nevoie de prezența lui în condițiile în care era reperentat de un alt membru al cabinetului său. Primul ministru a mai precizat că îl susține în continuare pe Darius Vâlcov.

Aflat la Reuniunea Anuală a Deplomației de la un hotel din Capitală, nu departe de Palatul Cotroceni, premierul a anunțat, la rândul său, că intenționa să ajungă, dar cu întârziere. La momentul jurământului, Ponta a intrat la o întâlnire cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Catherine Ashton, discuție programată inițial de la 17.30.

Președinția indică drept responsabil Cabinetul premierului

Episodul fără precedent a fost pus de Președinție pe seama Guvernului. „Ziua și ora de desfășurare a ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administrația Prezidențială, printr-o adresă, că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române”, a transmis Administrația Prezidențială, la 8 minute după ora stabilită pentru ceremonie, în condițiile în care evenimentul întârzia fără explicații.

Până la această oră, nu se cunoaște când ar urma să fie reprogramat. Mâine, pe de altă parte, Guvernul ar trebui să se reunească, inclusiv în prezența lui Vâlcov, într-o ședință extraordinară pentru a aproba ordonanța de urgență care legalizează timp de 10 zile migrația aleșilor locali de la Opoziție la Putere. Ulterior, Ponta și-a plănuit plecarea în Turcia, la ceremonia de învestire a noului președinte, Recep Erdogan.

Ce „informații” despre Vâlcov au primit Ponta și Băsescu

La o oră după amânare, Băsescu a ieșit cu o explicație legată de supoziția sa că Ponta nu și-ar menține propunerea. Președintele a invocat o serie de informații despre Darius Vâlcov pe care le-a primit de la instituții ale statului și pe baza cărora i-ar fi sugerat premierului să își schimbe propunerea. „Mi-a răspuns tot pe 25 evaziv, cu un răspuns în care nu și-a asumat în mod direct menținerea propunerii. Vă pot spune cum sună: „Vă retransmit în copie documentul de numire a domnului Darius Vâlcov”. Deci nu-mi dă un răspuns clar, „da, îmi mențin propunerea în urma înformațiilor”. Eu am interpretat ca fiind o eschivă de a menține propunerea în formă inițială”, a relatat Băsescu.

În plus, președintele a susținut că a considerat „neserios” modul în care premierul l-a anunțat că nu mai participă la ceremonie și că așteaptă un moment în care, prin prezență, premierul să arate că îl susține pe Vâlcov.

Informațiile invocate de Băsescu se referă la o serie de sesizări penale legate de situații din timpul mandatului său de primar al Slatinei, aflate în atenția parchetelor, fără o soluție clară deocamdată. „Nu este vorba de faptul că Darius Vâlcov ar fi urmărit penal, dar sunt o serie de fapte care au fost sesizate de diverse organe ale statului către Parchete și nu se știe când începe sau nu începe. Mi s-a părut că prin anularea prezenței premierului în ultima clipă, vrea să se situeze pe o fugă de răspundere. N-ar fi prima dată”, a mai spus Băsescu, arătându-și „toată disponibilitatea de a organiza ceremonia atunci când premierul va avea timp”.

Replica premierului

În replică, premierul Victor Ponta a spus că „Băsescu ori minte, ori e nebun” și a anunțat că i-a transmis președintelui din nou o scrisoare în care îi propune ca mâine dimineață să aibă loc ceremonia de învestire a noului ministru.

Darius Vâlcov a fost numit în această dimineață ministru al Bugetului, numele său fiind a doua opțiune a lui Victor Ponta după ce nominalizarae lui Claudiu Manda a fost respinsă de președinte. Potrivit unei decizii a CCR din 2007, șeful statului poate refuza o propunere de ministru o singură dată, fiind obligat săă accepte a doua variantă.