Iohannis cheamă partidele la consultări ca să decidă împreună ce obiective de țară își asumă

Publicat: 22 12. 2014, 09:46

Iohannis a făcut această precizare după ce a arătat că un capitol esențial care trebuie reconstruit este „acela al marilor sisteme publice”.

„Dacă astăzi închidem un capitol de 25 de ani și asumăm un nou început atunci e momentul să ne raportăm altfel și la marile sisteme publice. Cum construim un sistem de educație performant și competitiv, cum arată un sistem de sănătate corect și eficient? Cum facem ca România să poată plăti pensii decente pe termen lung? Cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne așezăm la masa dialogului și în jurul lor să construim consens”, a precizat Iohannis, care a continuat: „Va trebui să ne uităm în perspectivă cum facem ca ele să funcționeze, nu doar acum, ci peste una sau două generații”.

Iohannis a declarat că toți spun că educația este o prioritate și că se vrea reforma sistemului sanitar și a sistemului de pensii. „Deși toți afirmăm că ni le dorim, totuși de ce nu le avem?”, a spus el.

„În cel mai scurt timp voi chema la Cotroceni partidele politice pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale: ce obiective de țară ne asumăm la aceste trei capitole, o modalitate de lucru și de dialog permanent și un calendar pe etape și acțiuni pentru a trece de la vorbe la fapte. Guvernele nu vor găsi niciodată bani pentru educație și sănătate, nu vor avea niciodată curajul unor schimbări de substanță, chiar a unor regândiri de sistem dacă nu vor ști încotro merg și unde vor să ajungă”, a mai spus Klaus Iohannis.

El a arătat că marile transformări se fac asumând o viziune și lucrând pentru a o îndeplini.