Iohannis, mesaj pentru protestatarii de la Cotroceni: Am înțeles mesajul lor. Nu voi demisiona

Publicat: 14 02. 2017, 14:08
Actualizat: 14 02. 2017, 19:43

„Oamenii au tot dreptul să protesteze și, pentru a arăta că eu recunosc acest drept, am ieșit și am încercat un dialog cu protestatarii. A fost un pic dificil din cauza zgomotului, dar am înțeles mesajul lor. Nu voi demisiona, dar ei, sigur, au dreptul să-și spună nemulțumirea”, a declarat Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni.

Întrebat cum vede faptul că protestele continuă, Iohannis a precizat că „oamenii sunt în continuare nemulțumiți” și că „și-au pierdut încrederea în Guvern și în PSD”.

„Acest lucru îl spun ei în piață. Cine are urechi să audă. Oamenii care protestează spun ce doresc ei. Politicienii ar trebui să facă bine să asculte și să tragă niște concluzii”, a subliniat șeful statului.

Întrebat dacă demisia lui Florin Iordache din fruntea Ministerului Justiției este suficientă, pentru a detensiona situația, Iohannis a răspuns că rezolvarea trebuie să vină dinspre PSD.

Întrebat dacă ar trebui să mai urmeze demisii, după cea a lui Florin Iordache, șeful statului a spus că politicienii ar trebui să asculte vocea celor care protestează.

Citeste mai mult: adev.ro/

„Mingea este la coaliția de guvernare. Rezolvarea trebuie să fie căutată și găsită de cei care au creat problema. Problema a fost creată de felul în care Guvernul a încercat să legifereze, susținut de PSD, în domeniul justiției și atunci tot PSD să vină cu soluțiile”, a mai spus șeful statului.