Ion Iliescu lipsește de la ședința solemnă a Senatului. Care este motivul

Publicat: 02 12. 2015, 15:18

La ședința programată pentru ora 16.00 va fi prezent însă premierul Dacian Cioloș, care a deținut funcția de ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu, în perioada octombrie 2007-decemrbie 2008. De asemenea, va fi prezent fostul președinte Emil Constatinescu.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a refuzat să comenteze refuzul președintelui Klaus Iohannis de a veni la ședință, transmis prin cabinetul.

„La ședință și-a confirmat prezența primul ministru și cea mai mare parte a membrilor guvernului. Președintele României, prin cabinet, a transmis că are un program încărcat și nu poate să participe. Va participa, de asemenea fostul președinte Emil Constantinescu și reprezentanții celor mai importante instituții ale statului român, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Referitor la refuzul fostului președinte Traian Băsescu de a onora invitația pe motiv că este „un bâlci” și singurul eveniment dedicat Zilei Naționale este recepția oferită de șeful statului la Palatul Cotroceni, Tăriceanu a spus că Senatul nu a primit un refuz în scris și că a aflat că nu va fi prezent din declarațiile publice. „Nu cred că este nevoie să cobor la un astfel de nivel să le comentez”, a mai spus Tăriceanu.

El a adăugat că nu știe de ce nu participă fostul președinte Ion Iliescu pentru că acesta din urmă nu și-a motivat absența.

Președintele Senatului a precizat că fiecare grup parlamentar, printr-un singur reprezentant, va interveni în plen și că după ședința solemnă nu va avea loc o recepție.