Jignit grosolan de Băsescu, Oprea îi răspunde fostului președinte al României

Publicat: 30 06. 2018, 04:58
Actualizat: 26 03. 2019, 04:31

„Am fost alături la greu față de Traian Băsescu. Am lucrat bine aș putea spune cu Traian Băsescu, în sensul că l-am respectat, mi-am făcut datoria ca militar. Eram general activ atunci când eram prefectul Capitalei și el era primarul Capitalei. Traian Băsescu a jignit mulți oameni și mulți dintre colaboratori. Am un duhovnic, părintele Ciprian, care m-a învățat răbdare și smerenia. Chiar aveam nevoie de aceste lucruri. Nu îl jignesc pe Traian Băsescu, pentru că am onoare și am caracter. Am dat și eu o poză astăzi, am semnat și eu de exemplu în anul 2015, ca vicepremier și ministrul de Interne, cu șeful Departamentului de Justiție, procurorul general al SUA, Loretta Lynch, ultima condiție tehnică pentru ridicarea vizelor pentru români. Urmează doar o decizie politică în Congresul american. Am pus și eu o poză. Am fost mândru că am fost și eu. Normal că era delegația președintelui, lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a făcut foarte multe lucruri importante și mari în relația cu SUA. Am fost și eu mândru că am fost cu el. Am făcut și eu cu el. Normal că am fost la Casa Albă. E protocol. A dat mâna cu noi președintele Obama. Acesta este adevărul. Să te jignească? Nu jignesc și nu o s-o fac pentru că a fost președintele României și pe toți președinții României. Așa face un militar”, a declarat Gabriel Oprea, într-o emisiune difuzată de Realitatea Tv.

Întrebat dacă îl respectă pe președintele Klaus Iohannis, fostul vicepremier a spus: Da. Așa cum nu am dat niciodată jos un Guvern din care am făcut parte și nu l-am dat jos pe Victor Ponta, chiar dacă mi-au spus colegii, a făcut un pas, hai să-l dăm jos. Nu l-am dat jos. Știți foarte bine că l-am sprijinit în probleme de securitate națională. În numirea șefilor de servicii secrete, pe Hellvig la SRI, pe Ungureanu la SIE, trecerea strategiei de apărare. L-am sprijinit pe președintele Iohannis și așa am făcut cu toți președinții, indiferent de numele lor și de partidul din care făceau parte.

Traian Băsescu a declarat, vineri, în legătura cu fotografia postată de Gabriel Oprea pe Facebook unde acesta apare dând mâna cu Barack Obama și despre care internauții au comentat că ar fi trucată, că fostul vicepremier „a ajuns tare rău și jos”, făcându-l totodată „amărât”.

„Vai de capul tău amărâtule. Profesorul doctor, general, Gabriel Oprea, chiar a ajuns tare rău și jos dacă pentru imagine (fără acoperire) falsifică fotografiile de la întâlnirea mea cu Barack Obama. Înțeleg că falsul este semnalul relansării sale în politică, dar pare că falsul a fost și semnul sub care și-a construit toată viața marele profesor îndrumător de doctorate. Altfel, eu îi doresc sănătate. Vai de capul tău amărâtule!”

O postare a lui Gabriel Oprea, care conține mai multe fotografii din 2011, în momentul în care acesta, alături de Traian Băsescu, s-a întâlnit cu Barack Obama, a devenit virală pe internet, pe motiv că ar fi fost trucată pentru a părea că Oprea dă mâna cu fostul președinte american.

În imagine apar: Barack Obama, Traian Băsescu, Bogdan Aurescu și un fotograf. Ceea ce a atras atenția a fost ceasul din fundal, care în fotografiile de pe site-ul președinției are cifre arabe (așa cum poate fi observat și în alte poze făcute în camera Roosevelt), în timp ce în fotografia postată de fostul vicepremier, apare un ceas fără cifre.