Kelemen Hunor, după incidentul cu drona din Galați: „Este inacceptabil ca dronele să survoleze nestingherite teritoriul României”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat după incidentul din Galați, unde o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, provocând rănirea a două persoane și evacuarea mai multor familii.
Mesajul lui Hunor de solidaritate pentru victime
Hunor și-a început mesajul exprimându-și sprijinul pentru persoanele afectate de incident.
„La Galați, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe. Doi oameni au fost răniți, iar mai multe familii au fost evacuate din casele lor. Sunt solidar cu cei afectați și cu răniții și le doresc însănătoșire grabnică și multă putere.”
Liderul UDMR a ridicat semne de întrebare legate de capacitatea autorităților de a preveni astfel de incidente.
„Niciun cetățean nu ar trebui să fie rănit pentru că o dronă pătrunde nestingherită în spațiul aerian al României. Statul are obligația să răspundă la o întrebare simplă: de ce nu a putut să o oprească la timp?”
Liderul UDMR critică sistem de apărare al României
Kelemen Hunor a criticat și modul în care funcționează sistemul de apărare aeriană al României, în contextul războiului din Ucraina:
„Condamnăm ferm războiul iresponsabil dus de Rusia, dar nu putem trece cu vederea nici faptul că, la mai bine de patru ani de la începutul războiului de la granițele noastre, sistemul de apărare aeriană încă nu funcționează corespunzător.”
„Prima responsabilitate a unui stat este protejarea cetățenilor”
În final, liderul UDMR a cerut explicații și măsuri concrete din partea autorităților.Hunor a mai transmis că autoritățile trebuie să clarifice ce nu a funcționat și ce măsuri vor fi luate pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete.
„Este inacceptabil ca dronele să survoleze nestingherite teritoriul României. Prima responsabilitate a unui stat este protejarea propriilor cetățeni, dar, din păcate, tocmai în acest domeniu România pare să fie cea mai vulnerabilă. Autoritățile trebuie să explice ce nu a funcționat și ce măsuri concrete vor lua pentru ca un asemenea incident grav să nu se mai repete”, a transmis Kelem Hunor.