Kelemen Hunor îi răspunde ferm lui Tudose. Sperăm că nu vom flutura lângă drapeluri

Publicat: 13 01. 2018, 13:25
Actualizat: 13 01. 2018, 13:37

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Turda, la manifestările religioase organizate cu ocazia împlinirii a 450 de ani de ani de la proclamarea Edictului Libertății Religioase, că anul 2018 este și va fi unul dificil.

„Viitorul nostru depinde de modul în care percepem trecutul. Anul 2018 este și va fi un an dificil. Dacă în 1568 libertatea religioasă și-a găsit rezolvarea, va fi ușor să găsim rezolvarea în acest an sau în viitorul apropiat pentru a răspunde cerințelor minorității naționale care își cere libertatea religioasă, de confesiune, de existență? Va fi ușor să înțelegem de ce există aceste cereri? În secolul al XXI-lea luptăm pentru dreptul de a menține și apăra identitatea și a avea dreptul de a ne decide viitorul, iar având această libertate de a decide, sperăm că nu vom flutura lângă drapeluri așa cum ni s-a promis alaltăieri”, a spus Kelemen, făcând referire la afirmațiile premierului Mihai Tudose, de zilele trecute.

La manifestările religioase de la Turda, organizate de Biserica Unitariană, participă episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania, președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, ministrul Resurselor Umane din Guvernul Ungariei, Balog Zoltan, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi.

În cadrul evenimentului va fi dezvelit Monumentul Libertății Religioase în curtea Bisericii Romano-Catolice din Turda.