Kelemen Hunor nu exclude o nouă coaliţie cu PSD şi PNL după alegerile din 2024 și spune că „a trecut supărarea” după scoaterea UDMR de la guvernare

Publicat: 14 09. 2023, 09:42
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susține că „a trecut supărarea” după scoaterea partidului pe care îl conduce de la guvernare. El vorbește despre acest lucru cu termeni precum „lăcomie” şi „eroare strategică”.

Kelemen Hunor spune că nu exclude o nouă coaliţie cu PSD şi PNL după alegerile de anul viitor.

Întrebat dacă, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis a fost cel care a susţinut scoaterea UDMR de la guvernare, Kelemen Hunor a răspuns: „Am mai răspuns la această întrebare: lăcomie şi eroare strategică”.

„Sunt convins că decizia au luat în trei, nu au luat separat, dar lăcomia combinată cu… «merge şi fără ei, hai să dăm afară, să luăm ministerele»… eroare strategică. Dar gata, am depăşit momentul! În politică nu poţi să fii permanent supărat. Oamenii nu caută politicieni supăraţi. Ne-a trecut supărarea. Nu ne-a picat bine, nu am meritat, nu am dat niciun argument să fim daţi afară de la Guvern, dar gata, a trecut, mergem mai departe, ne uităm înainte! Eu, dacă ar trebui să votez pe altcineva decât UDMR – slavă Domnului nu am astfel de probleme! – niciodată nu aş vota un om politic supărat, nu-mi trebuie om politic supărat”, a afirmat preşedintele UDMR, la Digi24, relatează News.ro.

„Eu nu exclud nimic, în 2024, în ceea ce priveşte o coaliţie cum am avut înainte”

Kelemen Hunor a mai spus că, după perioada în care a stat la guvernare alături de PNL, nu crede că liberalii fac „vreo mişcare fără acordul preşedintelui” și nici nu a exclus o nouă alianţă cu partidele care au dat UDMR afară din Guvern.

„Eu nu exclud nimic, în 2024, în ceea ce priveşte o coaliţie cum am avut înainte. Dar sigur, electoratul va decide cum va arăta viitorul Parlament şi paleta politică, dar eu aşa ceva nu exclud, în politică nu excluzi să mergi la guvernare, fiindcă până la urmă, dacă găsiţi un om politic care spune «hai votează-mă, că nu vreau să ajung la guvernare!» vă rog frumos să căutaţi un alt candidat”, a mai afirmat Kelemen Hunor.