Kelemen: Sunt solidar cu Ráduly Róbert, CNCD să conștientizeze că nu luptă împotriva maghiarilor

Publicat: 27 02. 2013, 14:51
Actualizat: 30 09. 2018, 17:28

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, își exprimă solidaritatea cu primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, amendat de CNCD, și consideră că introducerea condiției cunoașterii limbii maghiare în administrația locală este justificată și legală.

Kelemen Hunor a declarat, într-un comunicat UDMR remis MEDIAFAX, că este solidar cu primarul din Miercurea Ciuc și îi oferă acestuia asistență pentru soluționarea speței în mod favorabil în instanță.

„În ultimii 23 de ani, UDMR a lucrat și pentru a ne putea utiliza în mod liber limba maternă, iar în acest scop am creat un cadru legal. Nimeni nu poate fi exceptat de la respectarea acestor legi, nici la Miercurea Ciuc și nici în alte localități. Apărarea limbii materne și libera utilizare a acesteia este un subiect față de care nu suntem dispuși să facem nicio concesie. Acei membri ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care au adoptat această decizie ar trebui să conștientizeze că ei nu trebuie sa lupte împotriva maghiarilor și a legii, ci împotriva discriminării”, a declarat președintele UDMR, citat în comunicat.

Liderul UDMR precizează că utilizarea limbii maghiare în administrația locală este un drept garantat de lege și că „nu constituie excepție de la acest caz nici arhitectul șef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fișă a postului s-a inclus și obligația de a acorda audiențe”.

„La audiențe se prezintă cetățeni care au o serie de probleme curente. Între acești cetățeni se află și persoane a căror limbă maternă este limba maghiară, mai mult, în cazul municipiului Miercurea Ciuc, aceștia din urmă sunt majoritari. Din acest motiv, consider că introducerea condiției cunoașterii limbii maghiare este justificată și legală”, a declarat Kelemen Hunor, citat în comunicat.

UDMR precizează că, potrivit articolului 19 al Legii 215/2001, a administrației publice locale, republicată), „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigura folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.

De asemenea, în comunicat se amintește că alineatul 2 al articolului 76 prevede că „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba româna, cat și în limba maternă”.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că în 23 octombrie 2012 a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la impunerea condiției de cunoaștere a limbii maghiare pentru ocuparea funcției publice de conducere de arhitect-șef din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei municipiului Miercurea Ciuc.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) au fost amendați de CNCD cu câte 600 de lei, după ce au impus condiția cunoașterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcții publice.

CNCD a sancționat și ANFP cu amendă de 600 de lei, „pentru ordinul emis în cadrul aprobării condițiilor de participare la concurs, la propunerea Primăriei Miercurea Ciuc”.

Președintele CNCD Csaba Asztalos a precizat pentru MEDIAFAX că această decizie a fost luată în data de 23 ianuarie, fiind comunicată părților, conform procedurii din instituție

Primarul din Miercurea Ciuc a afirmat că, în orașul al cărui primar este, cunoașterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, spune că va merge la Miercurea Ciuc să vadă dacă mai are dreptul să vorbească limba română sau dacă nu cumva are nevoie de pașaport, el susținând că discursul primarului Raduly, potrivit căruia limba maghiară este obligatorie în oraș, amintește de Hitler.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat marți că i se pare „absurd” ce a solicitat primarul din Miercurea Ciuc ca limba maghiară să fie obligatorie în anumite zone, precizând că doar limba română este limba oficială a statului.