Klaus Iohannis: „Există o singură cale de ieșire din pandemie. Aceasta este vaccinarea!” | VIDEO

Publicat: 21 04. 2021, 13:12
Actualizat: 21 04. 2021, 14:42

This browser does not support the video element.

Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o declarație de presă după vizita la centrul mobil de vaccinare din comuna Afumați, județul Ilfov.

Acesta spune că este mulțumit de modul în care se desfășoară campania de vaccinare și a promis că autoritățile vor deschide noi centre, inclusiv centre mobile.

„Astăzi am văzut împreună primul centru de vaccinare mobil în funcțiune. Este o nouă etapă a campaniei de vaccinare în care am ajuns. Suntem foarte aproape de capacitatea pe care ne-am dorit-o, de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte mulțumit de cum a decurs campania de vaccinare până acum și pregătirile pentru această etapă s-au făcut într-un timp record. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros să văd că deja multă lume vine efectiv la vaccinare. Când am ajuns la intrare deja au fost câteva zeci de persoane care abia așteaptă să intre la vaccinare.

Astfel de containere vor fi folosite în toate locațiile unde este nevoie de vaccinare de acest tip. Se face, pur și simplu, fără programare și oamenii pot veni direct în comuna lor la centrul de vaccinare.

Vom continua cu campania de vaccinare, se vor deschide noi centre, vom găsi noi modalități prin care să venim noi în întâmpinarea cetățeanului care dorește să se vaccineze, este extrem de important”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Suntem în continuare în plină pandemie!

Șeful statului a atras atenția că nu este cazul să ne relaxăm, dat fiind faptul că suntem încă în plină pandemie.

Totodată, el spune că vaccinarea este singura cale de ieșire din această criză și a reiterat ideea că vaccinurile sunt sigure, fiind aprobate de cele mai înalte foruri medicale.

„Suntem în continuare în plină pandemie! Să nu aibă cineva impresia că, dacă a venit primăvara, s-a terminat pandemia. Din păcate, nu este așa. Măsurile care au fost impuse, așa-numite restricții, nu înlătură pandemia. Aceste restricții doar diminuează impactul, încetinesc răspândirea epidemiei, în așa fel încât eroii noștri din prima linie, personalul medical, să primească o șansă să-i trateze pe cei care, din păcate, fac forme grave.

Există o singură cale de ieșire din pandemie și aceasta este vaccinarea! Avem tot mai multe tipuri de vaccin la dispoziție. Și chiar dacă există foarte multe dezbateri și discuții, se vede că Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat toate tipurile de vaccin. Ele pot fi folosite. Sunt verificate, sunt sigure și previn apariția unor forme grave ale bolii. De aceea, mă voi implica și în continuare în campania de vaccinare.

Repet: nu restricțiile înlătură și termină pandemia, doar vaccinarea în masă ne permite să ieșim din pandemie! Doar vaccinarea ne permite ca la vară să facem concedii, să plecăm unde dorim, să mergem la concerte, să mergem la teatru și așa mai departe”, a spus președintele.

Președintele Iohannis a participat miercuri la inaugurarea primului centru mobil de vaccinare din județul Ilfov, în comuna Afumați. Centre de vaccinare de acest fel sunt inaugurate astăzi în 7 județe.