Klaus Iohannis: Îmi doresc un Parlament puternic. Abordări de tipul dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță trebuie să dispară

Publicat: 16 09. 2015, 12:17

This browser does not support the video element.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis aleșilor că își dorește un Parlament puternic, dar i-a avertizat pe aceștia că a observat în ultimul an o incoerență legislativă, mai multe legi importante fiind modificate des. De asemenea, șeful statului le-a atras atenția parlamentarilor că un Parlament puternic va putea exista și când acesta se va poziționa corect față de justiție, făcând trimitere la cererile procurorilor respinse în forul legislativ.

Dacă la intrarea în plenul Parlamentului, premierul și președintele nu s-au salutat, acest lucru s-a întâmplat după discursul președintelui Iohannis. 

„Felul în care se fac și mai ales cum se schimbă legile este sursa ineficienței”, a subliniat președintele Iohannis, care a afirmat că sunt legi care sunt modificate prin Ordonanțe ale Guvernului. 

Klaus Iohannis le-a cerut parlamentarilor să îi fie parteneri în proiectul privind o nouă lege a educației, care ar trebui finalizată în următorii doi ani. 

„Demarez această largă consultare cu privire la tema educației. Într-un termen de doi ani se poate găsi un numitor comun, o lege care să rămână dincolo de schimbările politice. Vă cer deopotrivă să îmi fiți parteneri în acest proiect, care nu este unul personal, nici pentru prezent, ci unul pentru generațiile viitoare”, a fost mesajul președintelui. 

În discursul său, președintele Iohannis a vorbit și despre problema refugiaților, o temă extrem de sensibilă în Europa. 

„Folosesc acest prilej pentru a mă referi și la o temă separată, dar actuală și sensibilă în contextul actual: cea privind criza refugiaților. Suntem pentru solidaritate în interiorul UE, suntem solidari cu statele afectate de această criză. Nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică, matematică, ci prin consultarea cu statele membre, ținând cont de context și realități. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educație, sănătate și locuri de muncă pe termen lung. Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, amenințarea cu sancțiuni. Mâine, în CSAT, vom conveni asupra pașilor pe care România trebuie să îi facă în acest proces”, le-a transmis președintele parlamentarilor. 

Gândul a transmis LIVE TEXT principalele declarații ale președintelui Iohannis: 

–  Vin în fața dumenavoastră, așa cum am promis la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, pentru a duce în discuție probleme pe care le consider relevante. Pornesc de la angajamentele pe care mi le-am asumat și de la așteptările pe care le au cetățenii. Calea pe care am ales-o este cea a dialogului. Am spus și o voi repeta de câte ori va fi nevoie. Îmi doresc un Parlament puternic și care să se bucure de încrederea cetățenilor. Sunt două trăsături care trebuie să definească: o legislație de calitate și raportui funcționale înctre celelalte instituții de stat.

– Am acordat o atenție deosebită legilor venite la promulgare. În 2015, asupa vechiului Cod fiscal s-a intervenit de 13 ori. Legea educației, cea privind reforma în sănătății, legea administrației și Codul Muncii au fost modificate la intervale de 2-3 luni sau de 2-3 ori în aceeași lună. Am constat că prin două legi distincte, treimise aproape concomitent, s-a modificat același act normativ. Am văzut un studiu în care 80 la sută dintre români se arătau nemulțumiți că legile sunt greoaie”.

– În prezent în România sunt în vigoare peste 14,000 de legi, ordonante ale guvernului. De la intrarea în vigoare până în prezent legi importante pentru funcționarea economiei au fost modificate de nenumărate ori.

– Felul în care se fac și mai ales cum se schimbă legile este sursa ineficienței.

– Abordări de tipul dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță trebuie să dispară.

– Demarez această largă consultare cu privire la tema educației. Într-un termen de doi ani se poate găsi un numitor comun, o lege care să rămână dincolo de schimbările politice. 

– Vă cer deopotrivă să îmi fiți parteneri în acest proiect, care nu este unul personal, nici pentru prezent, ci unul pentru generațiile viitoare. 

– Pentru mine un Parlament puternic înseamnă și o poziționare corectă față de justiție. Respectul față de lege nu poate fi disociat de relația cu justiția. Am spus că pe agenda preocupărilor publice corupția să nu mai figureze prima la finele mandatului meu. 

– Folosesc acest prilej pentru a mă referi și la o temă separată, dar actuală și sensibilă în contextul actual: cea privind criza refugiaților. Suntem pentru solidaritate în interiorul UE, suntem solidari cu statele afectate de această criză. Nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică, matematică, ci prin consultarea cu statele membre, ținând cont de context și realități. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educație, sănătate și locuri de muncă pe termen lung. Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, amenințarea cu sancțiuni. 

– Mâine, în CSAT, vom conveni asupra pașilor pe care România trebuie să îi facă în acest proces. 

– Ne apropiem de momentul când vom marca 100 de ani de stat român modern și apoi de preluarea președinției Consiliului UE. Trebuie să ne stabilim clar unde ne vor găsi aceste două momente. 

– Acestea sunt temele majore pe care le avem în agendă, avem provocări mari, dar și oportunități mari. Nu avem timp de pierdut cu discuții sterile sau de dragul imaginii. Avem o responsabilitate, iar cei care vor veni după noi ne vor judeca după deciziile pe care le luăm astăzi. 

Klaus Iohannis a cerut în 4 februarie să vină în fața Parlamentului, printr-o scrisoare adresată președinților celor două Camere. Potrivit unor surse oficiale, printre temele discursului se vor afla criza refugiaților, votul prin corespondență, un cod al incompatibilităților și reglementări privind aleșii locali. 

Șeful statului va aborda, de asemenea, și subiectul migrației, în contextul crizei refugiaților și al refuzului României de a accepta cotele obligatorii.

Cu câteva ore înainte de discursul său în Parlament, Klaus Iohannis a postat un mesaj pe pagina de Facebook: „Voi merge astăzi în fața Parlamentului, ocazie cu care voi vorbi despre modul în care arată legislația în România, despre schimbările ei frecvente și cum influențează funcționarea statului și, mai ales, viața de zi cu zi a cetățenilor”.

La ședința plenului reunit al celor două Camere va fi prezent și premierul Victor Ponta.