Klaus Iohannis l-a invitat pe Joe Biden în România. Președintele României și cel american s-au întâlnit de două ori la Summit-ul NATO de la Bruxelles

Publicat: 14 06. 2021, 20:33
Actualizat: 17 06. 2021, 11:38
Președintele român Klaus Iohannis (d) și cel american, Joe Biden (FOTO - ARHIVĂ: Administrația Prezidențială)

Klaus Iohannis, le-a declarat, luni, jurnaliștilor români aflați la Bruxelles, cu ocazia Summit-ului NATO (la care a participat și președintele României) că s-a întâlnit de două ori cu liderul Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, pe care l-a invitat la București.

„Am avut două discuții scurte cu președintele Biden. Prima a fost chiar la început, unde, împreună cu președintele Duda, am ținut să-l salutăm pe președintele Biden, să ne exprimăm mulțumirea față de prezența domniei sale în Summit-ul B9. A fost o prezență consistentă, a avut un discurs foarte solid. Evident, am dorit să ne asigurăm că, în continuare, avem un parteneriat strategic foarte solid și că avem întreaga atenția a parteneriatului strategic pentru flancul estic. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit și foarte mult pentru a sprijini România și Polonia. În cea de-a doua, tot scurtă, discuție, spre finalul Summit-ului, l-am invitat în România. I-am spus că îmi doresc să continuăm discuția foarte bună pe care am început-o în 2015 și că îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic între România și SUA. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m-a asigurat încă o dată că este foarte dedicat acestui parteneriat”, a declarat Klaus Iohannis după Summit-ul NATO.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, s-a întâlnit luni, cu ocazia summitului NATO de la Bruxelles, cu liderii din România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, afirmă un oficial de la Washington, citat de CNN.

Discuţiile preşedintelui Joseph Biden cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Poloniei, Andrej Duda, şi cu liderii ţărilor baltice s-au concentrat în principal pe contracararea acţiunilor Rusiei şi Chinei, potrivit oficialului citat.

Joe Biden a afirmat că vrea „o relaţie stabilă şi constructivă cu Rusia, dar va reacţiona la activităţile negative ale Moscovei”.

În discuţiile cu preşedinţii României şi Poloniei, Joseph Biden a abordat agenda viitoarei întrevederi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi a reafirmat angajamentul de a contracara „ameninţările generate de Rusia”, a mai precizat oficialul de la Washington citat de CNN.

Pe agenda discuţiilor lui Joseph Biden cu liderii din România, Polonia şi ţările baltice s-a aflat şi criza din Belarus.

Președintele Klaus Iohannis, după Summit-ul NATO de la Bruxelles: „Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată”

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat – luni – la Summit-ul NATO de la Bruxelles, unde s-au întâlnit liderii a 30 de țări. Una dintre temele abordate a fost securitatea cibernetică, dar și cea teritorială, din jurul Mării Negre. De altfel, România s-a aflat în mijlocul discuţiilor la Summit-ul NATO.

„Apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a NATO”, a precizat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă, spunând că România și-a atins obiectivele majore fixate pentru acest summit.

Președintele a spus că România și-a atins obiectivele majore fixate pentru acest summit, iar printre subiectele de interes pentru obiectivele de securitate ale României, șeful statului a notat consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, condamnarea comportamentului agresiv al Rusiei și susținerea parteneriatului cu Uniunea Europeană (UE), despre care a spus că este unul foarte important și trebuie să fie tot mai solid.