Kovesi are undă verde să aresteze 13 parlamentari greci. Ce acuzații le aduce

Publicat: 22 04. 2026, 19:19
Actualizat: 22 04. 2026, 19:23

Parlamentul elen a decis miercuri ridicarea imunității pentru 13 deputați conservatori, la solicitarea Parchetului European (EPPO), pe care Laura Codruța Koveși îl conduce, și a autorităților judiciare naționale, care investighează o presupusă fraudă de amploare legată de subvențiile agricole europene. Scandalul afectează imaginea guvernului condus de Kyriakos Mitsotakis, potrivit AFP și Agerpres. 

Toți cei 13 parlamentari vizați, membri ai partidului de guvernământ Noua Democrație (ND), au fost supuși unor voturi separate, fiecare fiind aprobat cu o majoritate covârșitoare, conform vicepreședintelui legislativului, Georgios Georgantas.

Parlamentul Greciei a ridicat imunitatea a 13 deputaţi vizaţi de ancheta privind ”fraudarea masivă” de subvenţii agricole UE

Hotărârea deschide posibilitatea declanșării unor proceduri penale sau a altor măsuri judiciare, într-un dosar care a dus deja la demisia a trei miniștri. Votul a avut loc în contextul vizitei în Grecia a procurorului-șef al EPPO, Laura Kövesi, inițiatoarea anchetei lansate în urmă cu aproape un an, care s-a întâlnit și cu ministrul justiției, potrivit agenției ANA.

Chiar dacă au solicitat chiar ei ridicarea imunității, toți deputații implicați au respins orice acuzație în intervențiile lor din parlament. Dintre aceștia, 11 sunt investigați direct de EPPO, iar ceilalți doi intră sub jurisdicția justiției elene. Premierul Mitsotakis a declarat că procedura este cea mai rapidă cale de a le demonstra nevinovăția și a cerut EPPO să demareze fără întârziere acțiunile legale după ridicarea imunității.

Potrivit presei elene, numele parlamentarilor apar în interceptări telefonice dispuse de autorități, în care unii discutau intervenții în favoarea unor fermieri. Totuși, documentele EPPO indică faptul că niciunul nu este suspectat că ar fi obținut beneficii personale. În timp ce criticii vorbesc despre practici clientelare, unii susțin că astfel de intervenții țin de rolul unui deputat în relația cu alegătorii.

Scandalul a escaladat după ce, în mai 2025, EPPO a anunțat o investigație amplă privind deturnarea de fonduri agricole europene, care a dus la zeci de arestări. Cazul implică fermieri, persoane care s-ar fi dat drept fermieri, oficiali politici și agenția responsabilă de distribuirea subvențiilor, OPEKEPE, între timp desființată. Ancheta vizează o fraudă „masivă și sistematică” și posibile activități de spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la peste 19,6 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene. În acest context, mai multe partide de opoziție au cerut alegeri anticipate.


AUTORUL RECOMANDĂ