Kovesi, plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Acuzații de luare de MITĂ, abuz în serviciu și mărturie MINCINOASĂ / Fosta șefă a DNA a contestat măsura

Publicat: 29 03. 2019, 15:50

UPDATE 13:08 Laura Codruța Kovesi a contestat, vineri, controlul judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secției de anchetare a magistraților, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Contestația a fost depusă la sediul Inaltei Curți de Casație și Justiție.

Fosta șefă DNA a depus, la ÎCCJ, contestație la controlul judiciar dispus de procurorii Secției de anchetare a magistraților, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

„Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva procurorului Kövesi Laura Codruța, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă și de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019″, arată procurorii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ordonanța prin care s-a dispus controlul judiciar cuprinde următoarele obligații pentru fosta șefă DNA:

a) Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

b) Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței;

c) Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;

d) Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz;

e) Să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, dată fiind situația de fapt care face obiectul urmăririi penale și funcția în exercitarea căreia a comis faptele penale;

f) Să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;

g) Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.

Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție i-a deschis un prim dosar Laurei Codruța Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiță a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani și 4 luni de închisoare în dosarul FNI.

În această cauză, fostul procuror-șef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.

foto: Hepta