Ludovic Orban: PSD niciodată nu o să aibă capacitatea să prostească poporul român

Publicat: 01 06. 2018, 03:01
Actualizat: 25 03. 2019, 21:30

„Sunt câteva linii, directoare care se văd cu ochiul liber ale actualei coaliții PSD ALDE. Unu, încercarea prin toate mijloacele de a controla justiția și de a pune punct luptei împotriva corupției care a făcut atâtea victime în majoritatea PSD ALDE. Al doilea fir roșu este reducerea pe cât posibil a atribuțiilor președintelui. Vă readuc aminte scoaterea președintelui din numirea conducerii ANCOM, vă readuc aminte scoaterea președintelui din procedura de organizare a referendumului, ca nu cumva președintele, dacă vine PSD cu un referendumul, să poată să răspundă cun un referendum de răspuns. (…) Eu cred că ăștia sunt convinși că niciodată nu o să aibă capacitatea SĂ PROSTEASCĂ poporul român să le voteze președintele și din cauza asta tentativa lor a fost să reducă la maximum atribuțiile președintelui”, a declarat Ludovic Orban.

Orban adaugă că, prin decizia luată de Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul Justiției și Președintele României, independența justiției s-a desființat.

„Propunerea formulată de Tudorel Toader a primit negativ de la Consiliul Suprem al Magistraturii. Păi ce facem, în decizia Curții nu mai există Consiliul Suprem al Magistraturii, l-au desființat. (…) Înseamnă că independența justiției este desființată prin această decizie a Curții Constituțională”, a mai spus președintele PNL.

Curtea Constituțională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul șefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi.

„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.