Ludovic Orban: Salariile și pensiile vor fi date la termen. Nu și banii celor intrați pe ușa din dos în instituțiile publice

Publicat: 15 11. 2019, 20:28

Ludovic Orban a fost întrebat vineri, într-o conferință de presă la Brașov, dacă salariile și pensiile vor fi plătite la termen.

„În ce ne privește, onorăm toate cheltuielile necesare bugetului. Ceea ce vom considera cheltuieli ne necesare le vom face să dispară. Pensiile vor fi plătite la termen, dar nu vom plăti în continuare salariile celor care au intrat pe ușa din dos în instituțiile publice, pe bază de carnet de partid sau pe bază de pile și rubedeniile clientelei politice ale PSD”, a răspuns Orban.

Acesta s-a referit și la reducerea aparatului birocratic.

„Știți foarte clar că am declanșat un proces de refacere a capacității administrative a instituțiilor guvernamentale. De asemenea, e un proces de reducere a dimensiunii aparatului birocratic, am început cu reducerea numărului de ministere, vom continua cu reducerea numărului de entități publice aflate în subordinea Guvernului și în subordinea ministerelor, astfel încât să asigurăm o administrație cât mai eficientă, mai lipsită de proceduri inutile care să asigure fluența tuturor proceselor administrative necesare pentru servicii de calitate”, a afirmat premierul.