Marcel Ciolacu, întâlnire cu ambasadorul Israelului la Bucureşti: „I-am mulțumit pentru SPRIJINUL puternic pe care țara sa ni-l acordă”

Publicat: 13 02. 2023, 17:40
Sursă foto: Marcel Ciolacu - Facebook

Marcel Ciolacu a anunțat că s-a întâlnit cu Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România. „I-am mulțumit pentru sprijinul puternic pe care țara sa ni-l acordă în privința Schengen și aderării la OCDE”, a spus președintele PSD.

„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu E.S domnul Reuven Azar, Ambasadorul Statului Israel la București. I-am mulțumit pentru sprijinul puternic pe care țara sa ni-l acordă în privința Schengen și aderării la OCDE, două obiective fundamentale pentru România”, este mesajul transmis de Ciolacu.

Șeful PSD a adăugat că între România și Israel există un parteneriat natural, astfel că rămâne un partener cheie, de relevanță strategică.