Marcel Ciolacu, întâlnire cu premierul Coreei de Sud: Toate PROIECTELE discutate în decembrie 2022 la Seoul reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs

Publicat: 10 05. 2023, 14:20
Actualizat: 10 05. 2023, 14:22

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire, miercuri, cu premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, aflat în vizită oficială la Bucureşti. „Toate proiectele discutate în decembrie 2022 la Seoul reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs”, afirmă liderul PSD.

„A fost o mare plăcere să mă întâlnesc din nou, de data aceasta la București, cu premierul Republicii Coreea, domnul Han Duck-soo, pentru a continua discuțiile despre proiectele comune pe care le avem.

Toate proiectele discutate în decembrie 2022 la Seoul reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs pentru noua etapă a Parteneriatului Strategic dintre țările noastre.

Vom lucra foarte strâns pentru a facilita investițiile greenfield, dar și fabrici de producție ale companiilor sud-coreene în România. În acest sens, am vorbit despre oportunități în domenii precum energia verde sau tehnologiile digitale, despre domeniul semiconductorilor, dar și de sporirea legăturilor dintre IMM-urile dintre țările noastre”, a scris, pe Facebook, Marcel Ciolacu, după întrevederea cu premierul coreean.

Marcel Ciolacu, întâlnire cu premierul Coreei de Sud, Han Duck-soo / Sursa foto: Facebook

Nicolae Ciucă deschide Coreei de Sud piața energetică NUCLEARĂ din România

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri, 10 mai, cu omologul său sud-coreean, Duck-soo. Cei doi au detaliat colaborarea economică dintre București și Seul, tema energiei nucleare având un loc central în discuțiile purtate.

Printre altele, Ciucă a exprimat deschiderea României pentru analizarea, continuarea şi întărirea prezenţei coreene în domeniul energiei nucleare.

Am reiterat susţinerea pentru creşterea investiţiilor sud-coreene de tip green field. Îmi exprim speranţa că, inclusiv graţie convorbirilor la nivel înalt, să vedem în România noi investiţii sud-coreene.

Am discutat de posibilitatea de a investi în domeniile energiei verzi, al tehnologiilor digitale, în domeniul industriei alimentare, precum şi întărirea legăturilor la nivelul IMM-urilor.

Am exprimat deschiderea noastră pentru analizarea, continuarea şi întărirea prezenţei coreene în domeniul energiei nucleare, încurajând investiţiile sud-coreene în proiectele româneşti în acest sector deosebit de important în ansamblul eforturilor noastre de consolidare a securităţii şi independeţei energetice. Domnul prim-ministru a agreat deja colaborarea în ceea ce priveşte deschiderea noilor reactoare 3 şi 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă, precum şi implicarea companiilor sud-coreene în dezvoltarea reactoarelor modulare mici”, a precizat Ciucă la finalul întrevederii.

Nicolae Ciucă deschide Coreei de Sud piața energetică nucleară din România / Sursa FOTO: Facebook