Marcel Ciolacu, întrebat dacă va demisiona în cazul în care Crin Antonescu pierde alegerile prezidențiale: „Am o relație prietenească cu colegii mei”

Publicat: 04 04. 2025, 23:59
Actualizat: 05 04. 2025, 00:03

Întrebat într-un interviu de la Prima News dacă va demisiona din funcția de premier și de la șefia PSD în cazul în care Crin Antonescu va pierde alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a răspuns:

„Am reușit să am o relație prietenească cu colegii mei și sunt mândru de asta. Am stat de vorbă o oră cu Tudose. Am vorbit azi dimineață cu Grindeanu. Și cu Mihai am vorbit despre partid.  Am o comunicare cu colegii, s-au dus vremurile cu cuțitele, cu răzbunările. PSD e un partid normal în acest moment și mă bucur că am reușit asta în 5 ani de zile”.

Întrebat cine i-ar putea fi succesor după ce se va încheia „epoca Ciolacu”, premieru a răspuns:

„După ce nu o să mai fiu, eu nu o să mă mai implic să susțin pe cineva. PSD știe să-și aleagă președintele.  Sunt foarte mulți colegi și colege care pot fi președinti”


Citește și:  Marcel Ciolacu anunță investiții de 6 miliarde: „În industria de apărare, în capabilități, pentru înzestrarea Armatei Române, cât și pentru export”