Marian Vanghelie a apărat-o pe Oana Mizil în fața lui Victor Ponta

Publicat: 16 10. 2012, 20:14
Actualizat: 01 08. 2014, 01:22

Vicepreședintele PSD, Marian Vanghelie, a reușit să-i mențină colegiul de deputat prietenei sale Oana Niculescu Mizil, chiar dacă aceasta s-a aflat într-un conflict deschis cu președintele Victor Ponta și a trecut la UNPR.

„Va candida la București pentru că este parlamentar și după cum a declarat președintele partidului, toți parlamentarii își păstrează locurile acolo unde sunt. Va candida din partea USL. Lucrurile sun rezolvat de o săptămână la București, știți că noi am avut și un Comitet Executiv, lista a fost definitivată, dosarele au fost depuse la Secretariat, nu sunt probleme. Nu vor mai fi surprize, în perioada asta lucrăm fără surprize”, a declarat Vanghelie.

Anul trecut, după Comitetul Executiv al PSD în care Marian Vanghelie a fost debarcat din fruntea filialei PSD București, Oana Niculescu Mizil i-a atact dur pe Victor Ponta și Liviu Dragnea, spunând că aceștia au „făcut jocurile” pentru această mutare.

Oana Niculescu Mizil, care a recunoscut că are o relație cu Marian Vanghelie, va candida în colegiul 20 pentru Camera Deputaților din Sectorul 5.