Mesaj de PROTEST pe site-ul DNA: Instituție ÎN PERICOL de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea CORUPȚIEI la nivel înalt riscă să fie PARALIZATĂ

Publicat: 26 02. 2019, 17:53
Actualizat: 25 03. 2019, 21:22

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției a luat decizia de a protesta prin mesajul: „DNA – instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată”.

Totodată, instituția anticorupție a mai stabilit susținerea hotărârii Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conțin prevederi neconstituționale și care vor conduce la blocarea activității Ministerului Public, inclusiv DNA.

Instituția a stabilit și susținerea demersului Parchetului General de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG nr. 7/2019, precum și solicitarea ca titularii îndreptățiți să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern ca legiuitor delegat și Autoritatea judecătorească.

Procurorii au mai decis transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiției, pentru a explica modul în care urmează să fie derulată și finalizată procedura de ocupare a funcțiilor de procuror șef secție la DNA în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcții nu mai este posibilă.

De asemenea, aceștia au decis sesizarea reprezentanților GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupției – și a Comitetului MONEYVAL (comitet de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficiența organelor de urmărire penală din perspectiva infracțiunilor de combatere a corupției si a spălării banilor.

În cursul ședinței, au fost supuse votului Adunării generale și alte propuneri ale participanților, anunță procurorii, care nu au întrunit însă numărul de voturi (majoritate simplă din numărul celor prezenți) necesare adoptării.

DNA rămâne fără doi procurori-șefi 

DNA rămâne fără procuror-șef al Secției de combatere a corupției și fără procuror-șef al Secției penale, ca urmare a intrării în vigoare a OUG pe legile justiției, care interzice delegările în funcțiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de președinte, anunță Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) .

Secția pentru procurori a CSM anunță că a decis, marți, respingerea propunerilor formulate de DNA de prelungire a delegărilor pentru două funcții de conducere din cadrul acestui parchet, respectiv aceea de procuror-șef al Secției de combatere a corupției și de procuror-șef al Secției judiciare penale.

„La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 care interzic delegările în funcții de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Președintele României. Ca efect al acestei măsuri, funcțiile se vor vacanta pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată, cu consecințe asupra exercitării atribuțiilor specifice, dintre care menționăm doar pe cea privind verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriilor”, arată Secția pentru procurori a CSM.

Procurorii din CSM atrag atenția încă o dată asupra efectelor pe care ordonanța pe legile justiției le are asupra activității Ministerului Public și reiterează necesitatea abrogării tuturor prevederilor din OUG, care sunt de natură să afecteze această activitate.

Foto: Hepta/ Captură