Mesajul lui Voiculescu pentru Adrian Năstase: „Dictatura se apropie de final, vor fi multe de construit în țară”

Publicat: 21 08. 2014, 23:04

„Adriane, mă bucur mult pentru tine și familia ta. O vorbă din străbuni spune: «Nu-i da românului cât poate să ducă». Trăim într-o dictatură care se apropie de final și sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în țara noastră”, se arată într-o postare pe site-ul lui Dan Voiculescu.

Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări și după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani și șase luni executată în 2017, iar până în 2022 nu poate fi președinte de partid și nici nu poate fi ales în funcții publice.

Năstase a ieșit, joi seară, din penitenciar, fiind întâmpinat de cei doi fii ai săi. El a declarat presei că a rămas același, că ultimii ani l-au întărit și a precizat, legat de planurile de viitor, că are idei „extravagante”, pe care însă nu le dezvăluie acum.