Mica greșeală a lui Ponta strecurată în ultimul mesaj ca președinte PSD

Publicat: 15 07. 2015, 19:30

This browser does not support the video element.

Deși era anunțată o conferință în sala de conferințe a PSD, Victor Ponta a plecat pe ieșirea din față, el fiind ajutat de SPP-iști să coboare scările. „V-au anunțat că e conferința președintelui partidului, dar e Rovana Plumb, v-ați obișnuit cu mine”, le-a spus Ponta jurnaliștilor care se așteptau ca el să susțină conferința de presă.

Premierul a ținut să precizeze că a trimis noua propunere pentru Ministerul Transporturilor, Iulian Matache, către Administrația Prezidențială. În privința Codului Fiscal, a spus că nu mai are ce să vorbească cu președintele Iohannis, deoarece nu se poate opune votului unanim din Parlament.

„Voi susține noul președinte al PSD din toată inima. Le mulțumesc că sunt foarte mândru și am încercat să-mi fac datoria față de ei și față de România, cât am putut cât am fost prim-ministru și cât sunt prim-ministru. PSD-ul e unit ca întotdeauna și cei care așteptau să se întâmple ceva, iarăși au rămas fără. Vă mulțumesc”, a fost mesajul lui Ponta ca fost președinte PSD.

El s-a urcat apoi în mașină, scoțând un țipăt de durere din cauza operației la genunchi.