Mihai Tudose îl atacă pe Ludovic Orban: „Strategul de geniu încă se zbate pentru cea mai râvnită poziţie: preşedinţia Camerei Deputaţilor. Sindromul Dragnea face victime…”

Publicat: 20 12. 2020, 15:00
Actualizat: 20 12. 2020, 16:17
Fostul premier Mihai Tudose, vicepreședinte PSD (FOTO: Facebook / Mihai Tudose)

Mihai Tudose, fost premier și unul dintre liderii PSD, îl critică pe Ludovic Orban – printr-un mesaj postat pe Facebook – pentru negocierile purtate pentru Guvernul Cîţu, mai ales după cedarea unor portofolii importante către Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).

„Se împlinesc două săptămâni de când PSD a câştigat alegerile. Învinşii se bat şi acum pe funcţii, în timp ce pandemia şi sărăcia fac ravagii în România reală. Marele câştigător din ciocnirea inteligenţelor liberalo-pluseriste e UDMR. Iar strategul de geniu Ludovic Orban încă se zbate pentru cea mai râvnită poziţie: preşedinţia Camerei Deputaţilor. Sindromul Dragnea face victime… Aşteptând lista groparilor ţării în anul de coşmar social ce ne aşteaptă, să ne pregătim să-i dăm iar dreptate lui Murphy: “Ce începe prost se termină şi mai prost”. Mai ales când perdanţii ignoră cu dispreţ mesajul românilor din 6 decembrie…”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.

În urma negocierilor, UDMR a obținut portofoliul trei ministere: cel al Dezvoltării, al Mediului şi cel al Tineretului şi Sportului.

Negocierile din coaliție continuă: ANAF la liberali, Casa de Asigurări de Sănătate la USR PLUS

Liberalii ar urma să preia conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), iar USR PLUS pe cea a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit unor surse politice, citate de G4Media.

ANAF la liberali, Casa de Asigurări de Sănătate la USR-PLUS

Partidele din coaliție au discutat despre gestionarea agențiilor guvernamentale unde numirile sunt politice, iar Fiscul și Casa pentru Asigurări de Sănătate sunt două dintre cele mai importante instituții.

Astfel, ANAF va merge la PNL, care va da și ministrul Finanțelor, iar CNAS la alianța USR-PLUS, care va numi și ministrul Sănătății.

Așa cum GÂNDUL.RO a scris în exclusivitate, mai mulți lideri PNL, membri în Biroul Politic Național (BPN), printre care și puternicii lideri locali din Ardeal, ar fi fost de acord cu convocarea unei ședințe în care să îl confrunte pe fostul premier Ludovic Orban.

Liberalii sunt nemulțumiț de rezultatul negocierilor de vineri cu USR-PLUS și UDMR, deoarece fostul premier a cedat cele trei ministere râvnite de partid – Dezvoltarea, Transporturilor și Fondurile Europene.