Ministerul Justiției propune ca procurorul european să fie ales de ministru. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare candidat. PROIECT

Publicat: 08 03. 2018, 16:02
Actualizat: 25 03. 2019, 23:28

Pe site-ul Ministerului Justiției a fost publicat un proiect de lege, privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO). Parlamentul European a adoptat, în anul 2017, înființarea Parchetului European, la inițiativa căruia au participat 20 de state, între care și România,

Potrivit proiectului supus dezbaterii, ministrul Justiției este cel care desemnează trei candidați în numele României în vederea numirii, de către Consiliului Uniunii Europene, în funcția de procuror european.

„Candidații în numele României pentru funcția de procuror european sunt selectați în urma unui interviu în fața unei comisii de selecție prezidată de ministrul justiției și din care fac parte: un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia; un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat de procurorul general al acestui parchet; un specialist în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desemnat de ministrul justiției; un specialist în resurse umane, desemnat de ministrul justiției”, se arată în proiectul de lege.

Totodată, sursa citată mai precizează că pot participa la interviu procurori sau judecători cu minimum 15 ani vechime și care dispun de „experiență relevantă în ceea ce privește sistemul juridic românesc, urmărirea sau judecarea infracțiunilor financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală”.

„Comisia prevăzută este convocată de ministrul justiției. În termen de 5 zile de la convocare, comisia, prin grija secretariatului acesteia, asigurat de Ministerul Justiției, publică anunțul privitor la selecția candidaților în numele României pentru funcția de procuror european pe paginile de internet ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În anunț sunt indicate cerințele prevăzute pentru ocuparea acestei funcții, documentația ce trebuie prezentată, data și locul desfășurării interviului, termenul până la care pot fi depuse candidaturile. (…) La nivel intern, ținând seama de decizia procurorului-șef european, ministrul justiției stabilește prin ordin organizarea teritorială a procurorilor europeni delegați în România”, mai arată documentul.

De asemenea, perioada în care o persoană exercită funcția de procuror european constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.

„De la data numirii în funcția de procuror european delegat și până la data eliberării din această funcție, procurorii europeni delegați în România sunt și rămân procurori în înțelesul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, republicată, și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legea română, inclusiv cele de natură salarială și de securitate socială, în condițiile prevederilor art. 96 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), care prevalează asupra oricăror dispoziții contrare din legile interne”, se mai stipulează în proiect.