Ministrul Culturii, Puiu Hașotti: Comisia care a decis că premierul Victor Ponta a plagiat a răspuns la o comandă politică

Publicat: 01 07. 2012, 15:47
Actualizat: 01 07. 2012, 17:37

Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, a declarat că acea comisie care a decis că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat „a răspuns la o comandă politică”, fiind formată din „politrucii” lui Daniel Funeriu și Emil Boc, și că, din principiu, nu poate fi de acord cu părerile acesteia.

„Comisia aceea nu are căderea să se pronunțe asupra unei lucrări a premierului Victor Ponta câtă vreme a răspuns la o comandă politică, cum bine știți cu deplasarea acelui membru al comisiei în Germania. Este o comisie politică, formată din politrucii lui Funeriu, din politrucii lui Boc și din principiu nu sunt de acord cu concluziile la care ajunge această comisie. Din acest motiv sunt solidar cu declarațiile pe care le-a făcut pe această temă ministrul interimar al Educației”, a afirmat duminică, într-o conferință de presă susținută la Cetatea Histria, Puiu Hașotti.

El a menționat că premierul Victor Ponta a fost acuzat de plagiat și de persoane care în viața lor nu au scris decât scrisori.

„Chestiile astea le-au spus inclusiv niște oameni care în viața lor nu au scris decât o scrisoare sau două. Au fost și alții care și-au dat cu părerea, Cezar Preda și alții, care nu au scris decât scrisori, eventual de dragoste”, a mai spus ministrul Puiu Hașotti.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în ședința de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenți din totalul de 21.

În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educației propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Președintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte ușor de detectat.

În ce privește bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internațională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menționată sursa.

Ministrul Educației, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susținea că acest for nu are competență să ia decizii în acest sens.

Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Național de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.