Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a amenințat cu demisia! Scandalul a avut loc, miercuri, la o şedinţă de grup cu parlamentarii USR

Publicat: 24 03. 2021, 16:20
Ministrul Justiției, Stelian Ion (FOTO: Mediafax Foto)

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a fost la un pas de a-și da demisia, miercuri, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Totul a început în această dimineaţă, în jurul orei 09.30, înainte de şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, când  Stelian Ion a cerut o şedinţă de grup cu parlamentarii USR, pentru a discuta despre strategia de la plen.

Cu această ocazie, ministrul a precizat că şi-ar dori ca proiectul cu desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) să nu treacă în forma actuală (cu superimunitatea magistraţilor), că toţi sunt împotrivă.

Parlamentarii PLUS l-au criticat şi l-au acuzat că a cedat presiunilor UDMR, în timp ce parlamentarii USR au propus retragerea proiectului de la plen, timp de o săptămână.

Membrii USR i-au sunat pe cei de la PNL, să-i întrebe dacă sunt de acord și cum liberalii au respins ideea de amânare, Stelian Ion ar fi spus că el nu poate sta ministru în aceste condiţii. În final, situaţia a fost calmată de către conducerea USR.

Camera Deputaților a adoptat desființarea SIIJ! Magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu avizul CSM

Deputații au votat, miercuri, proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție, cu 171 de voturi „pentru” și 136 „contra”.

Proiectul a fost adoptat însă cu amendamentul potrivit căruia magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu avizul CSM, transmite Mediafax. Doi deputați nu au votat.

Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a născut dezbateri aprinse în Camera Deputaților, unde parlamentarii UDMR și USR s-au acuzat reciproc de minciună. Cei de la PSD spun că guvernanții „mănâncă dimineața, la prânz și seara” desființarea SIIJ.

Proiectul de lege privind desființarea SIIJ merge la Senat, care este camera decizională.

AMR bate obrazul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, aratând că DNA a fost invitată la discuții pentru desființarea SIIJ, dar Secția Specială nu a avut reprezentant

Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) au transmis un comunicat prin care ”dezavuează public atitudinea de împiedicare a exprimării opiniei unui cetățean român în fața Parlamentului, de care a dat dovadă președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților”.