Motivul pentru care Guvernul a atacat la CCR legea privind conversia creditelor. Ce a găsit Cioloș când a citit actul normativ

Publicat: 25 10. 2016, 11:28

„Faptul că am trimis la CCR această lege nu e pentru că suntem împotriva ei, ci pentru că considerăm că sunt acolo câteva elemente, așa cum a fost votată ea de Parlament, pentru că din păcate Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus care din punctul nostru de vedere ar fi făcut-o aplicabilă, și dacă nu clarificăm constituționalitatea acum, înainte de a intra ea în vigoare există riscul ca ea să producă efecte și peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau oricine altcineva. (…) Atunci va crea mai multe probleme celor care așteaptă să li se rezolve problemele”, a explicat premierul.

Șeful Executivului a mai spus că trebuie văzut dacă legea, în forma aprobată de Parlament, servește oamenii cu probleme reale sau unor speculatori, adăugând că Guvernul va corecta actul normativ imediat după decizia Curții Constituționale.

„Deci vrem să vedem dacă sunt elemente de neconstituționalitate, să le clarificăm acum și vă promit că în măsura în care CCR va da un răspuns rapid guvernul va lua toate măsurile pentru a corecta acele lucruri în lege în așa fel încât ea să aibă acea adresabilitatea oamenilor care chiar au probleme și nu a speculatorilor. (…) Din cei câteva zeci de mii de creditori în franci elvețieni sunt 200 de creditori care au luat împrumuturi de peste 250.000 de franci elvețieni și cei 200 totalizează peste un milliard de lei din cei 5 și ceva miliarde câți au fost împrumutați. Deci nu vrem ca din cauza unor speculatori care au speculat atunci cursul francului să tragă ponoasele acum cei care într-adevăr au probleme. Acesta a fost motivul pentru care am trimis legea la CCR și în măsura în care vom avea răspunsul rapid de la CCR vom veni și cu măsurile pentru a corecta aceste lucruri, pentru ca această lege să poată fi aplicată fără riscul ca ea să fie atacată ulterior la CCR după ce își face efectele”, a mai susținut Dacian Cioloș.

Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei, au declarat miercuri seara pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

”Executivul a susținut măsurile de sprijin cu caracter social, dar forma adoptată depășește acest criteriu”, au explicat sursele citate.

Legea privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei a primit marți votul final din partea deputaților, înregistrându-se 248 de voturi ”pentru”, niciunul împotrivă și nicio abținere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât și gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate.

Potrivit modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputații eliminând sintagma ”prin hotărâre judecătorească”.

Deputații nu au fost însă de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elvețieni să fie mai mică de 60 de zile, așa cum prevede textul inițial al proiectului.