Năstase: Acceptarea moțiunii ar crea mai mult haos. Dacă va trece, va fi benefic doar pentru Iohannnis

Publicat: 10 10. 2019, 08:27

„Sper ca moțiunea de cenzură să nu fie votată. Acceptarea ei ar crea și mai mult haos, în condițiile în care, în apropierea noastră dar și peste ocean, sunt tot mai multe probleme. Dacă nu va trece moțiunea, va fi nevoie de angajarea răspunderii guvernului care să propună în parlament și o restructurare dar și o modificare a programului de guvernare – ceea ce se putea face, în opinia mea – și înainte de moțiunea de cenzură”, a scris Adrian Năstase, pe blogul personal.

Acesta a mai spus că, în cazul în care „va trece moțiunea, acest lucru va fi benefic doar pentru Iohannis, care va putea să conducă jocul politic până la alegerile prezidențiale dar și în prima parte a anului viitor. Vom vedea…”, a conchis fostul premier.

Moțiunea de cenzură urmează să fie dezbătută și votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că votul moțiunii va fi de la ora 13.00. Votul este secret cu bile.