Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii cultelor recunoscute în România: Oamenii au nevoie de REPERE şi TRADIȚII

Publicat: 10 04. 2024, 18:16

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor recunoscute în România, că oamenii au nevoie de repere şi tradiţii, iar datoria statului este să sprijine fiecare cult, proporţional cu nevoile lui.

Credința în Dumnezeu dă forță unui popor, mai ales în vremuri grele. Eu, ca militar, am simțit forța pe care ți-o poate da credința în momente dificile. Ulterior, în toate funcțiile publice pe care le-am ocupat – ca ministru, premier, dar și ca președinte al Senatului – am sprijinit activitatea cultelor religioase. Despre asta a fost și întâlnirea pe care am avut-o astăzi cu reprezentanții cultelor recunoscute în România, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Potrivit lui Ciucă, cultele religioase sunt vectori de susținere a diasporei românești.
Ne unește dorința de armonie socială, dar ne unesc și valori morale precum respectul, empatia și demnitatea umană. Cultele religioase sunt vectori de susținere a diasporei românești. Cu ajutorul statului român și al bisericilor, românii din străinătate își mențin identitatea națională și religioasă, a afirmat Ciucă.
Președintele Senatului a mai menționat că oamenii au nevoie de repere şi tradiţii, iar datoria statului este să sprijine fiecare cult, proporţional cu nevoile lui.

CITEȘTE ȘI: