Nicușor Dan are un vis legat de USR. Cum vede partidul peste doi ani

Publicat: 20 05. 2017, 18:12

Nicușor Dan a declarat, astăzi, la Cluj-Napoca, la deschiderea primului Congresului Național al USR, că partidul pe care îl conduce are anumite obiective, dar își  păstrează politica de a nu face compromisuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„USR este un vis al oamenilor care nu au mai făcut politică, visul că ei vor fi la un moment dat așa de mulți încât în politică să prevaleze o uniune de oameni care intră acolo pentru binele comun nu ca să progreseze ei pe scara socială. USR este un vis împlinit, este în acest moment al treilea partid politic din România. Când se împlinește visul, începe responsabilitatea, USR este un partid care se ține de cuvânt. (…) USR își propune să devină în doi ani al doilea partid din România, să se bată cu șanse în primăvara lui 2020 la primăriile mari de orașe din România, să aibă un rezultat la alegerile parlamentare din 2020 care să îi permită să propună primul ministru. USR își propune să facă toate lucrurile astea păstrându-și politica de a nu face compromisuri”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, USR a anticipat că actuala coaliție guvernamentală PSD – ALDE „se va urca pe justiție” .”USR s-a ținut de cuvânt pe orice înseamnă derapaj de la statul de drept, a făcut opoziție prin toate mijloacele care îi stau la îndemână”, a spus liderul USR.

Congresul USR se desfășoară în perioada 12-14 mai, la Cluj-Napoca. Pentru funcția de președinte al USR și-au depus candidatura patru membri, printre care și actualul președinte Nicușor Dan. Ceilalți contracandidați sunt Emanuel Ungureanu, Șerban Marinescu și Cornelia-Florina German.

Pentru unul dintre cele 20 de locuri din Biroul Național s-au înscris peste 50 de candidați. Primii șapte candidați cu cele mai multe voturi vor fi vicepreședinți ai partidului.

Delegații la Congresul USR vor vota și Statutul partidului.