Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, întrevedere cu șeful Comitetului Militar al UE. Securitatea Mării Negre și apărarea europeană, pe agenda discuțiilor

Publicat: 22 10. 2026, 15:49

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a avut joi, 22 octombrie, o întrevedere cu generalul Seán Clancy, președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, aflat în vizită oficială în România. La discuțiile de la sediul MApN a participat și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.

Potrivit comunicatului MApN, agenda întâlnirii a inclus evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre, amenințările generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, incidentele cu drone din apropierea graniței României și măsurile necesare pentru consolidarea capacităților europene de apărare.

Ce a transmis ministrul Apărării despre securitatea Mării Negre

Ștefan-Radu Oprea a vorbit despre necesitatea dezvoltării sistemelor de supraveghere și avertizare timpurie, precum și a consolidării apărării antiaeriene.

Ministrul a vorbit și despre importanța cooperării dintre Uniunea Europeană și NATO pentru prevenirea și gestionarea amenințărilor actuale.

„Situația de securitate din regiunea Mării Negre este una complexă, marcată de atacuri cu drone în apropierea graniței României și de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, ceea ce impune consolidarea capacităților de apărare și cooperare regională”, a declarat ministrul.

În cadrul întrevederii, ministrul a vorbit și despre continuarea investițiilor pentru modernizarea Armatei României, dar și despre implicarea industriei naționale în procesul de înzestrare.

Potrivit lui Oprea, dezvoltarea capacităților interne de producție pentru componente și echipamente de apărare poate contribui la consolidarea autonomiei strategice și la crearea de noi locuri de muncă.

  • Discuțiile au vizat, de asemenea, contribuția militarilor români la misiunile și operațiile desfășurate sub egida Uniunii Europene, în cadrul eforturilor de menținere a securității și stabilității regionale.