NOUL PREȘEDINTE AL PNL. Cine îi va lua locul lui Crin Antonescu în fruntea partidului

Publicat: 09 07. 2012, 12:41
Actualizat: 09 07. 2012, 12:41

Vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu, va prelua funcția de președinte interimar al partidului după ce Crin Antonescu a devenit președinte interimar al României.

Suspendarea președintelui Traian Băsescu produce mutări și în interiorul PNL. După ce Crin Antonescu a anunțat că va renunța la funcția de președinte al partidului și se va duce la Palatul Cotroceni, în locul său va rămâne vicepreședintele Daniel Chițoiu, ministrul Economiei.

Licențiat în economie și fost șef al ANAF în timpul guvernării Tăriceanu, Daniel Chițoiu a fost ales în 2008 deputat într-un colegiu din județul Giurgiu.

Surse din partid au declarat pentru gândul că după alegerile parlamentare va fi organizat un Congres în care se va alege președintele PNL. Președintele Crin Antonescu participă astăzi la ședința conducerii PNL, el nepreluând încă funcția de președinte interimar al României.