O decizie a CCR sperie Guvernul. Ponta: „O să trebuiască să recalculăm toate pensiile din 2011 încoace. Mi se pare o nebunie”

Publicat: 31 10. 2013, 21:05
Actualizat: 20 03. 2015, 03:46

Guvernul va trebui să le plătească retroactiv diferențe celor care au ieșit la pensie între 2011 și 2013. Aceasta este interpretarea dată la Palatul Victoria deciziei luate miercuri de Curtea Constituțională care a declarat neconstituționale articolele de lege după care pensiile celor care s-au retras din activitate după 1 ianuarie 2011 erau calculate după un indicator stabilit în 2013. Primii avantajați vor fi cei cu pensii mari.

Judecătorii CCR au decis că ordonanța 1 dată de Guvernul Ponta în ianuarie nu se poate aplica retroactiv, în consecință, că „persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013” li se vor ajusta pensiile potrivit unei formule mai avantajoase din legea sistemului unitar de pensii adoptată în timpul guvernării Boc.

„Așteptăm motivația CCR. Ceea ce am aproape confirmat de la Ministerul Muncii e că o să trebuiască să recalculăm toate pensiile din 2011 încoace. E o nebunie. Să te apuci să recalculezi mi se pare absolut o nebunie. Ce o să se întâmple, câte sute de mii de oameni sunt, nu știu”, a spus premierul Victor Ponta, la Găești, la o zi după discuțiile de la CCR.

Calculul pensionarului care a atacat legea: impactul cel mai mare va fi la pensiile peste 1700 de lei

Totul a pornit de la trei pensionari din Arad care au dat în judecată Casa de Pensii. Aurel Barz, Gheorghe Gârboveanu și Adrian Nicolae Ghilea s-au plâns instanței că, deși s-au retras din activitate anterior intrării în vigoare în ianuarie a OUG 1/2013, la calcularea pensiei li s-a aplicat un indice de corecție de 1,06 prevăzut în acest act normativ. „Dacă li s-ar fi calculat pe legea 263/2010, care era în vigoare în momentul în care au ieșit la pensie, ar fi primit mai mult. Așa, cu aplicarea ordonanței 1/2013, pensia calculată a rezultat a fi mai mică”, a explicat pentru gândul Adela Baul, avocatul celor trei.

Aurel Barz este unul dintre cei trei pensionari care au reclamat ordonanța la CCR. Foto: Facebook Aurel Barz

Pensionarii din Arad au reclamat ordonanța la Curtea Constituțională, nemulțumiți că noile coordonate de calcul se aplicau retroactiv, pentru persoane care se pensionaseră și cu doi ani înainte. Judecătorii CCR le-au dat dreptate și au decis, potrivit unei clarificări făcute astăzi, că celor care au ieșit la pensie între 2011 și 2013 li se va aplica formula prevăzută în legea lui Boc. „Întrucât deciziile CCR au caracter general obligatoriu mă aștept să li se aplice tuturor celor care au ieșit la pensie în 2011 și 2012. Dar, din calculele clienților mei, diferențe semnificative apar în cazul celor care au pensie mai mare de 1700 de lei”, spune avocatul Adela Baul.

Cum a dezavantajat ordonanța pensionarii de după 2011

Problema ordonanței care se aplică din ianuarie anul acesta este un așa-numit „indice de corecție”, luat în calcul în cazul noilor pensionari, retrași din activitate după apariția legii unitare a sistemului de pensii publice. Astfel, legea din 2010 prevedea că, pentru pensionarii intrați înn sistem după 1 ianuarie 2011, la punctajul mediu anual se va adăuga un indice de corecție calculat după o formulă matematică. Acesta se raporta la câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și aducea un plus la pensie.

Prin OUG 1, Guvernul a stabilit acest indice la 1,06, calculându-l după datele actualizate în ianuarie 2013 în loc să îl raporteze la cifrele din ianuarie 2011. În felul acesta, cei retrași din activitate între 2011-2013 au pierdut în condițiile în care până la 1 ianuarie 2013 prevederea legată de corecțioe a fost prorogată, iar ulterior s-a aplicat un indice mai mic.

De execmplu, dacă valoarea punctului de pensie era de 732,8 lei, în 2012, câștigul salarial mediu brut din anul precedent era de 1.910 lei, iar punctajul mediu anual era de exemplu 1,02941, în urma aplicării indicelui de corecție punctajul asiguratului, la momentul  înscrierii la pensie, devenea 1,1618 puncte. În schimb, guvernul l-a stabilit la 1,06.

Ordonanța rămâne însă valabilă pentru cei care au ieșit la pensie după 23 ianuarie 2013 și care sunt practic dezavantajați prin aplicarea unui indice de corecție mai mic.

Gândul a solicitat Ministerului Muncii numărul celor pensionați între 2011 și 2013, care vor avea dreptul la bani în plus, ca și valoarea pensiilor acestora. Până la această oră, Ministerul Muncii nu a răspuns însă solicitării. Potrivit lui Ponta, numărul acestora ar fi de ordinul sutelor de mii.

Boghicevici (PDL): „Guvernul USL este obligat să plătească”

În același sens au citit decizia CCR, deocamdată în lipsa motivării, și parlamentarii Opoziției. „Rezultatul acestei decizii este că Guvernul USL este obligat să plătească celor care au ieșit la pensie în perioada 2011-2013 sumele cuvenite ajustate cu indicele de corecție al punctajului și pentru intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2013 „, susține fostul ministru PDL al Muncii, Claudia Boghicevici.

Deputatul crede că „Guvernul USL a încercat pur și simplu să îi înșele pe pensionari”. „Pe față, guvernanții îi îmbrobodeau că vor pune în aplicare Legea 263 dată de PDL, în spate făceau de fapt calcule cinice despre cum să le taie pensionarilor din indexările cuvenite. Decizia CCR denunță astfel populismul și cinismul de proporții ale acestui Guvern față de pensionari”, spune Boghicevici artătând spre „istoricul mediocru” al Marianei Câmpleanu la conducerea ministerului.