O nouă rundă de consultări la Cotroceni: PSD și ALDE, primele partide primite de Iohannis

Publicat: 21 12. 2016, 08:12

Președintele Klaus Iohannis a acceptat ca PSD și ALDE să meargă împreună la consultările de la Palatul Cotroceni, miercuri, după ce cele două formațiuni politice au solicitat acest lucru ca urmare a semnării protocolului de guvernare.

PSD-ALDE, PNL, USR și UDMR vor fi convocate miercuri la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea formării unui nou Cabinet. Joi, PMP și Minoritățile sunt așteptate la sediul Președinției.

Consultările vor începe de la ora 11.00, PSD și ALDE fiind primele formațiuni care vor discuta cu șeful statului. Liviu Dragnea va veni la consultări și va prezenta în premieră în fața președintelui numele candidatului la postul de prim-ministru susținut de PSD-ALDE, după ce la ora 9.00 va cere un mandat din partea social-democraților, care nu va conține și un nume.

Calendarul consultărilor a fost anunțat luni de către purtătorul de cuvânt al președintelui României, Mădălina Dobrovolschi.

Dobrovolschi a precizat că fiecare partid este așteptat cu o delegație de cinci persoane.

Purtătorul de cuvânt a explicat că că planificarea a fost făcută în funcție de numărul de mandate parlamentar obținute de partide, astfel că PSD și ALDE au fost programate în zile diferite. Dobrovolschi a spus că a fost urmat același model ca la runda anterioară de discuții.

Președintele PSD Liviu Dragnea a precizat, marți, că șeful statului, Klaus Iohannis, nu a răspuns scrisorii transmise de PSD-ALDE prin care era anunțat că cele două formațiuni intenționează să meargă împreună la consultările de miercuri, el arătând că speră ca Iohannis să înțeleagă demersul lor.

După cele două zile de consultări, președintele Iohannis va face o analiză și va comunicat public concluziile sale.