Oana Gheorghiu nu ia în serios plângerea CSM împotriva ei. „Nu cred că mergem în penal pentru opinii. Ar înseamna că am ajuns o țară antidemocratică”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că nu a primit nicio confirmare cu privire la plângerea formulată de CMS și consideră că o opinie exprimată public nu poate atrage răspunderea penală. În opinia acesteia, România ar deveni o țară antidemocratică dacă declarația ei ar fi considerată o faptă penală.
Întrebată de moderatoarea emisiunii despre plângerea formulată de CSM în urma declarațiilor sale publice, Oana Gheorghiu a spus că nu a primit o confirmare oficială și a transmis că o astfel de sesizare trebuie validată de președintele României înainte să producă efecte.
„Nu știu dacă a făcut-o sau nu. Eu n-am primit nimic. Oamenii s-au supărat pe ceva ce am spus, dar, repet, poate că a fost o declarație care a fost spusă într-un fel, dar rămân la această idee că așa se face un buget. Când trebuie să pui într-o parte niște bani și bugetul e limitat, nu curge de nicăieri, trebuie să iei din altă parte. Poate că nu se iau de acolo de unde am zis eu, dar din altă parte tot se iau. Nu am primit nicio plângere. Cred că plângerea trebuie să fie validată de președinte. Am înțeles că asta e procedura pentru membrii guvernului. Trebuie să treacă pe la președinte. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Nu am primit nimic.”
Vicepremierul nu consideră că situația este una penală și susține că a oferit o simplă declarație. De asemenea, Oana Gheorghiu a subliniat că, în cazul în care s-ar răspunde penal în astfel de situații, România ar deveni o țară antidemocratică.
„Nici nu cred că asta e o faptă penală, sincer. E o declarație, până la urmă este o liberă exprimare, e o opinie. Nu cred că acum mergem în penal pentru opinii, că înseamnă că am ajuns să devenim o țară antidemocratică.”
RECOMANDAREA AUTORULUI: