Orban anunță primirea în grupul PNL de noi parlamentari independenți, pentru realizarea majorității

Publicat: 02 02. 2015, 09:20

„Dacă există parlamentari care vor să adere la grupul parlamentar al PNL, în mod evident că vom accepta independenți afiliați grupului parlamentar al PNL, în mod evident pe baza convenirii obiectivelor grupului parlamentar, agendei parlamentare. Nu pot să vă ascund că am avut deja am avut discuții cu mai mulți parlamentari care deja și-au exprimat intenția de a activa ca independenți în grupul parlamentar al PNL și numărul acestora va fi în creștere”, a declarat Orban.

El a fost întrebat la ce număr de parlamentari face referire în prezent, dacă ar fi vorba de zece parlamentari.

„Nu pot să vă dau un număr…vă apropiați. Există o procedură care este stabilită de Regulamentul Camerei care este aderarea la un grup. Această procedură presupune în mod evident exprimarea în scris a intenției către Biroul Permanent și se finalizează prin anunțarea în plenul Camerei Deputaților a apartenenței la grupul PNL. Practic, toți cei care vor veni alături de noi îi veți afla în momentul în care vor face declarațiile în plenul Camerei Deputaților”, a mai spus Orban.

El a indicat faptul că la ședința grupurilor parlamentare PNL a luat parte deputatul Aurelian Mihai, ales în Diaspora din partea PP-DD și în prezent este independent.

Liderul deputaților PNL a fost întrebat dacă anunțul său nu vine în contradicție cu decizia PNL împotriva traseismului politic și dacă parlamentarii care se aflătură grupului PNL se vor înscrie și în partid.

„Nu, vor activa ca independenți în cadrul grupului parlamentar al PNL”, a mai spus Orban.

Orban a reiterat faptul că pentru a obține majoritatea la nivelul Camerei Deputaților vor avea loc negocieri cu toate grupurile parlamentare, cu excepția PSD, dar și în mod individual cu deputații din toate formațiunile politice.

De asemenea, liderul deputaților PNL a fost întrebat dacă este dezamăgit de numărul parlamentarilor care au decis să i se alăture lui Mircea Geoană în demersul de lansare a unui nou proiect social-democrat.

„Pe mine nu mă dezamăgește, eu am informații, am discutat cu foarte mulți parlamentari. Cunoșteam că numărul de parlamentari aproximativ care vor urma în primă fază platforma domnului Geoană nu va depăși numărul de zece parlamentari. Nu ne dezamăgește, asta este. Ei au drumul lor politic, dacă vor vrea să se alăture demersului nostru de dărâmare a Guvernului Ponta vor vota alături de noi”, a răspuns Orban.

El a susținut că mai sunt parlamentari PSD care nu îl urmează pe Mircea Geoană dar care vor vota o eventuală moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

Liderul deputaților fostului PDL, Tinel Gheorghe, a estimat faptul că moțiunea de cenzură ar putea fi introdusă la începutul sau la mijlocul lunii aprilie.