Ordonanța migrației politice. PRIMARII și PREȘEDINȚII CJ s-ar putea transfera cu două luni înainte de alegeri fără să-și piardă demnitatea

Publicat: 29 02. 2024, 21:49
Sursă foto: Mediafax

Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică, joi seară, un proiect de Ordonanță de Urgență care oferă primarilor și președinților de Consilii Județene posibilitatea să schimbe partidul fără a-și pierde funcția. Singura condiție este să schimbe partidul într-o „fereastră” de 60 de zile înaintea zilei alegerilor locale. Prevederea nu se aplică consilierilor locali și nici consilierilor județeni.

Textul în dezbatere

În anul 2024, încetarea de drept a mandatului primarului în condițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către primarul ales în anul 2024.

În anul 2024, încetarea de drept a mandatului președintelui consiliului județean în condițiile art. 193 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către președintele consiliului județean ales în anul 2024”

Articolul care nu se va aplica în cele 60 de zile se referă la încetarea mandatului în caz de „pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales”.

Citiți și: Motivarea „ALEGERILOR din 9 iunie”, în transparență decizională

Guvernul va da Ordonanță și HG pentru alegerile de anul acesta. Deciziile, luate săptămâna viitoare

Felix Stroe îi răspunde lui Ciucă: PNL nu ar trebui să se supere pe PSD pentru plecările de primari / Ciucă: Este absolut o calicie fără rost!