Paradoxul românesc: premierul Ponta nu respectă legea decât dacă îi e impusă de instanță

Publicat: 06 04. 2015, 15:20

This browser does not support the video element.

Curtea de Apel Cluj a decis vineri că Guvernul Ponta este obligat să organizeze alegeri parțiale pentru președinția Consiliului Județean, după ce postul a rămas vacant de anul trecut după demisia lui Horea Uioreanu. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată de Guvern, reclamantul fiind Mihai Seplecan de la PNL. Situația este similară pentru județene Neamț, Vâlcea, Hunedoara și Brăila, unde guvernul condus de Ponta refuză să organizeze alegeri parțiale.

„Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj în ședința publică de astăzi (vineri-n.r.), în cauza privind pe reclamantul Partidul Național Liberal Cluj și pârâtul Guvernul României, prin prim-ministrul Victor Ponta, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamant și în consecință a fost obligat pârâtul să efectueze operațiunile prevăzute de lege în vederea stabilirii datei desfășurării alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Sentința poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancțiunea nulității”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Cluj.

Întrebat cine este vinovat pentru încălcarea legii, premierul a răspuns: „conform opiniei dumneavoastră deja exprimată, eu sunt”.

Când i s-a cerut să spună dacă nu își reproșează nimic pentru faptul că guvernul pe care îl conduce a încălcat legea și nu a organizat alegerile parțiale în termenul legal, Ponta a replicat: „nu doresc să comentez nimic legat de cazuri aflate pe rol”.

A precizat apoi obsesiv la fiecare întrebare a reporterilor despre încălcarea legii că guvernul său va respecta toate deciziile instanțelor.

„Vom respecta toate deciziile instanțelor. Vom respecta toate deciziile justiției din România”, s-a limitat să răspundă premierul Ponta.

Șeful Guvernului nu a dorit să precizeze nici măcar dacă va contesta decizia de vineri a instanței din Cluj, afirmând că aceasta este treaba Secretariatului General al Guvernului.

Iritat de întrebările jurnaliștilor pe această temă, premierul Ponta a început să ceară alte întrebări.

„Concluzia este că apreciez dorința dumneavoastră de polemică politică.uite pe dânsul îl interesează TVA-ul. Pe dumneavoastră vă interesează dezbaterea politică. Întrebați-mă despre TVA, vă rog frumos”, a evitat Ponta să răspundă concret la o întrebare simplă: de ce încalcă legea privind organizarea alegerilor parțiale.

Guvernul Ponta refuză să organizeze alegeri parțiale și în municipiul Sibiu, după ce Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Cotroceni. În cele cinci județe în care Ponta și ministerul de Interne refuză să stabilească o dată pentru alegerile parțiale trăiesc aproximativ 2,3 milioane de români.