Paris: Protestatarii au părăsit ambasada după ce au semnat o petiție privind încălcarea drepturilor

Publicat: 03 11. 2014, 02:00
Actualizat: 03 11. 2014, 09:24

Potrivit relatărilor participanților la protest, după aproape două ore de negocieri între ambasadorul Bogdan Mazuru si românii aflați în ambasadă, situația s-a calmat.

Apreciind că organizarea alegerilor a fost dezastruoasă, protestatarii au acceptat să părăsească ambasada, dar numai după ce au semnat o petiție în care afirmau că drepturile le-au fost încălcate, întrucât legea le dădea dreptul să voteze celor aflați la ora 21.00 în clădire.

Aceștia au intrat cu forța, duminică seară, cu foarte puțin timp înainte de închiderea urnelor, în Ambasada din Paris pentru a putea vota, în condițiile în care, potrivit legii, după ora 21.00 (ora Franței), votul este permis persoanelor aflate în incinta secției de votare.

Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris și cel al Institutului Cultural Român, se aflau câteva sute de persoane care au stat la coadă ore în șir pentru a vota. O parte dintre acestea au intrat cu forța în ambasadă, în speranța că, dacă se vor afla în incinta acesteia, își vor putea exercita dreptul de vot.