Personalul implicat la alegerile PREZIDENȚIALE din luna mai va primi o plată REDUSĂ cu 25 la sută

Publicat: 16 01. 2025, 14:53

Se fac economii la buget fără excepție! Astfel, cei care vor fi implicați în procesul electoral de la alegerile prezidențiale sau locale din luna mai vor primi cu 25% mai puțini bani față de anul trecut. 

„Plata personalului implicat în acest proces electoral, la propunerea Ministerului Finanțelor, va fi redusă cu 25% pentru a se încadra în planul general de reducere a cheltuielilor publice propuse de Ministerul de Finanțe.”, a declarat la finalul ședinței de guvern de joi, purtătorul de cuvânt, Mihai Constantin.

Acesta a mai precizat că: „Rămân însă la aceeași parametri alocarea indemnizației de hrană zilnică, așa cum era prevăzută, dar indemnizația efectivă pentru a face parte dintr-un birou electoral sau pentru angajații MAI, MAE implicați în acest proces este redus cu 25%.”

 

CITEȘTE ȘI:

Guvernul aprobă calendarul alegerilor PREZIDENȚIALE. Marcel Ciolacu: „Am introdus şi amenzi drastice, respectiv 5% din cifra de afaceri”