Planurile prezidențiabilului Antonescu: Dacă va fi ales un alt președinte decât domnul Ponta, să zicem eu, se poate face și un Guvern PNL-PSD cu Iohannis premier

Publicat: 09 04. 2014, 01:14
Actualizat: 09 04. 2014, 12:19

În varianta în care va ajunge președinte în toamnă, Crin Antonescu nu exclude formarea unui nou guvern PSD-PNL, condus de Klaus Iohannis. „Dacă va fi ales un alt președinte decât domnul Ponta sau o marionetă a PSD, să zicem eu, se poate face și un Guvern PNL-PSD cu Iohannis premier”, susținut liderul PNL la GÂNDUL LIVE.

Antonescu a estimat că după alegerile prezidențiale se pot configura alte majorități, iar în urma unei moțiuni de cenzură actualul Cabinet Ponta să fie demis.

Șeful PNL a exclus o rocadă președinte-premier cu Klaus Iohannis. „Asta este exclus. Nici eu, nici Iohannis nu suntem de lemn. Iohannis a spus-o că nu dorește să candideze la președinția României. Eu nu sunt tentat de această posibilitate, deși este o poziție cu posibilitățiele cele mai mari de creație, de funcția de prim-ministru”, a spus el.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a fost invitatul special al ediției de marți a emisiunii GÂNDUL LIVE.