PMP fuzionează cu UNPR. Băsescu: „Oprea rămâne cu onoarea”

Publicat: 12 07. 2016, 18:43
Actualizat: 11 10. 2016, 11:33

Traian Băsescu a declarat că PMP a finalizat discuțiile referitoare la o fuziune cu UNPR, negocieri care durează de aproximativ două săptămâni. Practic, UNPR a fost înghițit de PMP, întrucât noul partid se va numi Partidul Mișcarea Populară, va păstra însemnele și imnul PMP.

„Astăzi am finalizat un proces de fuziune care durează de două săptămâni, între PMP și UNPR. Sunt destui parlamentari de la UNPR care au plecat la PSD. Nu ne deranjează, pentru că dorința noastră este să facem o fuziune cu un partid care nu are o orientare către PSD”, a spus Băsescu.

El a accentuat că va fi o distribuție echilibrată a puterii în teritoriu. ”Analiza pe care o facem de două săptămâni ne arată că acolo unde Partidul Mișcarea Populară este puternic, sunt slăbiciuni mai mari la UNPR, și unde Partidul Mișcarea Populară este slab, a avut rezultate slabe la alegeri, este mai puternic UNPR. Avem o soluție echilibrată de 50% – 50%”, a detaliat Băsescu.

Băsescu a mai precizat că PMP-ul actual are doi prim-vicepreședinți, la care se vor adauga alți doi pe care îi va desemna UNPR până miercuri și a insistat pe relația veche și foarte bună pe care o are cu Valeriu Steriu, fost șef al Comisiei prezidențiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România.

Întrebat despre asocierea cu Gabriel Oprea care, chiar dacă nu mai este liderul oficial al UNPR, rămâne asociat cu imaginea formațiunii, Băsescu a precizat că Oprea nu e membru al noului partid și că el rămâne doar cu onoarea, deci nu vede nicio problemă din acest punct de vedere.

La rândul său, actualul șef al progresiștilor, Valeriu Steriu, a completat că fuziunea reprezintă un proiect în care și-a pus speranțe pentru viitor, pentru că, în opinia lui, poate oferi o alternativă la PSD și PNL pe care oamenii nu mai vor să-i voteze.

„Cred că sunt foarte mulți români care vor să aleagă altceva decât PSD și PNL. Sunt convins că drumul pe care pornim astăzi va fi un drum care va da foarte multă încredere românilor. În unanimitate colegii mei au fost de acord, sunt convins că avem în față cel mai bun drum”, a precizat Steriu.

Evaluări și reevaluări

În 2004, Traian Băsescu îl numea pe fostul lider al UNPR, Gabriel Oprea, „șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase”. Lucrurile s-au schimbat, însă, câțiva ani mai târziu, când  Băsescu l-a „reevaluat” pe Oprea, după ce acesta și-a depus demisia din guvernul PDL-PSD din care făcea pe atunci parte, invocând solicitări din interiorul partidului pe care el n-a vrut să le satisfacă.

Traian Băsescu a recunoscut atunci că s-a reorientat în privința lui Oprea, dar și că a avut mari semne de întrebare atunci când acesta a fost impus de PSD ca ministru de Interne: „Trebuie să recunoaștem că Oprea este un om pe care l-am reevaluat. După ce PSD l-a pus ministru de Interne, a venit la mine și și-a depus demisia, pentru că nu a vrut să numească capi ai mafiei în structurile de securitate națională, în serviciile de informații ale Ministerului de Interne”, spunea atunci Traian Băsescu.

„Când a fost impus de PSD, aveam mari semne de întrebare; când am văzut reacția lui la presiunea pe care a făcut-o Vanghelie și Mircea Geoană să numească niște oameni care erau cunoscuți a fi parte a sistemului sau a avea legătură cu sistemul mafiot, generalul Oprea a venit și a spus: «Eu nu merg mai departe, renunț la mandat»”, preciza șeful statului.

Șeful statului gira astfel pentru Oprea. „Așa este. Recunosc aceste afirmații. Nu contest acest lucru. Dar eu am prima obligație să asigur funcționarea Guvernului. Și aici compormisul este inevitabil”, își justifica atunci Băsescu afirmațiile.

Ulterior, Băsescu și-a menținut poziția față de Gabriel Oprea și UNPR.