PNL a votat Protocolul de înglobare a social-liberalilor. Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, funcții de conducere / Orban: Muncim câte 16 ore pe zi să rezolvăm nenoricirile lăsate de ăștia

Publicat: 02 02. 2020, 15:20

Liberalii au aprobat, luna trecută, în ședința Biroului Executiv, un protocol privind integrarea în PNL a foștilor parlamentari Pro România care au susținut Guvernul Orban. Premierul a anunțat că Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin vor avea funcții de conducere în PNL.

Pe 19 decembrie 2019, Daniel Constantin a anunțat, pe Facebook, că alături de mai mulți colegi demisionează din Pro România. Alții care au plecat din acest Pro România și au decis să se înscrie în PNL sunt: Sorin Cîmpeanu (deputat), Mircea Banias (deputat), Damian Florea (deputat), Liviu Balint (inițial deputat PMP, apoi PSD, acum Pro România), Georgian Pop (deputat), Răzvan Mitu, Cristian Cosmin, Raluca Haliț, Georgică Dumitru, Marius Sanfiriscă, Silivian Dan, Gigi Dănuț Fețeanu, George Manciu, Letiția Stoian și Dan Marian.

Consiliul Național al PNL a avut loc duminică, la ora 11.00. În cadrul Consiliului, au fost ținute discursuri de Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, prim-vicepreședintele PNL și liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareș Bogdan, liderul deputaților PNL, Florin Roman, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur, și vicepreședintele PNL, Virgil Guran.

Ludovic Orban: Muncim câte 16 ore pe zi să rezolvăm nenoricirile lăsate de ăștia

Ludovic Orban a declarat, duminică, în cadrul Consiliului Național al PNL,că fiecare zi e „o istorie”, prin ceea ce fac liberalii, pentru că lucrează fără limită pentru a găsi soluții „pentru nenorocirile pe care ni le-au lăsat ăștia”. El a zis că în trei luni, PNL a schimbat poziția României în UE.

„Mi-ar lua ore întregi să vă spun ceea ce facem zi de zi, pentru că fiecare zi este, de fapt, o istorie. În fiecare zi, atât eu cât și vicepremierul, cât și miniștrii, cât și ceilalți oameni muncim 14-16 ore pe zi. De la 7-8 dimineața, până la 12-1 noaptea, fără nicio limită, pentru a găsi soluții pentru nenorocirile pe care ni le-au lăsat ăștia, pentru problemele nerezolvate, pentru toate pagubele și prejudiciile pe care ni le-au generat și mai ales pentru deficitul îngrozitor, în materie de relații cu toți partenerii de care avem nevoie, pentru a ridica România și a o aduce pe drumul corect, pe drumul normal”, a zis premierul Ludovic Orban.

Orban a afirmat că deși PNL nu are decât trei luni la guvernare, a schimbat „radical” poziția la nivel european, prin investitorii atrași și reușita ministrului de Finanțe de a lua credite la dobânzi mult mai mici.

„Nici trei luni nu avem la guvernare și în timpul acesta s-a schimbat radical poziția la nivel european, poziția față de România, poziția mediului de afaceri din România, poziția potențialilor investitori care vor să investească în România, poziția sistemului financiar-bancar și lucrul acesta se vede, cum reușește Florin Cîțu și Ministerul Finanțelor să ia credite la dobânzi mult mai performante, care îndatorează mai puțin statul român”, a motivat el.

„Sigur că nu noi suntem de vină că am ajuns în situația să luăm credite. Eu mi-aș dori să luăm credite numai ca să susținem investiții, eu mi-aș dori să luăm credite numai ca să asigurăm cofinanțări pentru proiecte finanțate de la nivel european, eu mi-aș dori să luăm credite numai pentru proiecte de dezvoltarea economică a României, nu ca să plătim subvenții, ajutoare sociale și salarii umflate cu pompa, care sunt plătite unor oameni care nu merită”, a completat acesta.

Consiliul Național al PNL a avut loc duminică, la Palatul Parlamentului.

Orban: Mulțumesc grupurilor politice pentru susținere, dar sunt încă prizoniere ale unor concepte

Premierul Ludovic Orban le-a mulțumit, duminică, grupurilor politice care au sprijinit PNL, dar consideră că „în multe situații gândesc altfel, sunt încă prizonieri ai unor altor concepte de dezvoltare a României”. El a zis că nu îi e teamă și nu se lasă judecat de actuala majoritate parlamentară.

„Închei prin a vă spune, intrăm într-o perioadă tulbure, haide să fim cinstiți, cu 21% în Parlamentul României și cu o susținere eterogenă, care este asigurată de mai multe grupuri politice, cărora celor mai mulți le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au dat, dar în multe situații gândesc altfel decât noi, sunt încă prizonieri ai unor altor concepte de dezvoltare a României. Cu 22% este foarte greu să guvernezi România”, a spus premierul Ludovic Orban.

„O spun limpede, nu știu ce se va întâmpla în Parlament, dar vă zic clar, nu mă las judecat de actuala majoritate din Parlament, care nu are nicio legătură cu interesul României”, a completat el.

Șeful Executivului a susținut că nu se teme de această majoritate.

„Nu îmi este teamă de ei și, indiferent, ce se va întâmpla în următoarea perioadă, noi avem un singur lucru de făcut, să răspundem așteptărilor românilor, să ne ducem către fiecare român, să le arătăm visul nostru, credința noastră și puterea de a le realiza, să reușim în toate alegerile care vor urma, indiferent că sunt alegeri într-un tur, în două tururi, cu alegeri directe, cu alegeri indirecte, că o să fie parlamentare la termen sau anticipate, să câștigăm alegerile, pentru că doar astfel România poate să ajungă la realitatea pe care o visez eu și o visați fiecare dintre voi.

„În 1875, 4 fracțiuni ale Partidului Național Liberal s-au unit și a urmat lunga guvernare liberală, între 1876 și 1888 cu Ion I. C. Brătianu, care a scos România din fanar și din zona de influență turcească și a plasat-o definitiv în Europa, acolo unde îi este locul”, a conchis Orban.

Consiliul Național al PNL a avut loc duminică, la Palatul Parlamentului.