PNL ar putea fi condus de două femei. Candidata pentru care Blaga insistă să îl înlocuiască

Publicat: 30 09. 2016, 11:02

Prim-vicepreședintele PNL București, Adriana Săftoiu, ar putea fi propunerea pe care Vasile Blaga o va face partidului la ședința de sâmbătă în care se vor reuni foștii democrat-liberali.

Surse din PNL susțin că deși Cătălin Predoiu a fost vechiculat ca fiind o posibilă propunere pe care Vasile Blaga o va face aripii fostului PDL, lui Predoiu nu i s-a făcut această propunere, neexistând o negociere între cei doi.

De altfel, Cătălin Predoiu a ținut să dezmintă vineri, pe Facebook, speculațiile potrivit cărora ar fi refuzat o propunere de a prelua funcția de copreședinte al partidului. „E complet fals. E adevărat că nu am solicitat și nu am cerut vreo poziție în partid, dar este complet neadevărat că am refuzat vreodată ceva ce mi-a cerut partidul”, a scris Predoiu, insistând că Vasile Blaga nu i-a făcut nicio ofertă.

Gheorghe Falcă, vehiculat și el ca posibil înlocuitor după demisia lui Vasile Blaga, pare să nu se bucure de susținerea aripii PDL. Gheorghe Falcă a declarat în repetate rânduri în partid că își dorește o carieră la centru.